Zvarcoliri pe sub pamant - 05
de George Cosbuc
Se luptasera romanii si de astdata si cu vitejia aceea pe care o vadesc numai ostirile vechi si de veacuri incercate in lupta. N-au dobandit nimic, e adevarat, dar au dat dovezi ca sunt vrednici de izbanzi si ca stiu sa moara.
Vrednica faptuire a capitanului Bogdan si a locotenentului Calinescu marturiseste pornirea spre fapte vitejesti a romanilor. Ei erau ofiteri insarcinati sa duca porunci de domnitorul nostru la carmuitorii luptei si sa duca de la acestia vesti la domnitor. Dar amandoi au cerut sa fie lasati sa mearga alaturi cu soldatii in foc. "Ce frumos se insira batalionul cand pleaca", zise capitanul Bogdan, si cu lacramile in ochi se ruga ca un copil de teama ca nu i se va da voie sa mearga si el in lupta.
Si nu s-au dus in foc numai de fala. Calinescu alerga in fruntea batalionului; si cel dintai glont care a plecat dinr eduta turcilor s-a oprit drept in fruntea celui ce era mai in frunte si Calinescu a cazut traznit deodata.
Faptele acestor doi ofiteri n-au fost singuratice. Tot asa a facut si maiorul Sontu la 30 august. De-a lungul povestirii luptelor, se vor vedea si alti ofiteri care s-au rugat sa fie lasati in lupta. Ar avea destul ce sa scrie, cine ar scrie anume despre felul cum ofiterii se intreceau care de care sa li se dea locul cel mai primejduit al luptei. Iar dintre toate, mai de lauda e frumoasa faptuire a maiorului Giurescu la Rahova.
Avantul ofiterilor insufletesc pe soldati; si oricat de buni si de voinici ar fi soldatii, inima lor scade, cand ofiterii n-au inima destula. In randul trecut tot la Plevnita, capitanul Valter Maracineanu si maiorul Sontu si-au dus luptatorii in foc cu nespus avant si au murit in fata lor, a tuturora. Acelasi avant l-au avut acum maiorul Ion Nicolae si capitanul Nastase. "Tot inainte, copii!" striga Sontu murind de glont; "tot inainte, copii!" a strigat si Ion Neculae, in vreme ce scoborandu-si batista ca sa-si stearga sangele si sudoarea de pe infierbanttaa frunte, cazu strapuns fara de veste de baioneta. Toti acesti patru ofiteri avura aceeasi soarta; la aceeasi reduta isi vazura companiile nimicite cu totul, fara ajutor din urma; toti patru pierira in vederea tuturor companiilor si fura apoi taiati in bucati de paganii dinr eduta.
Si cu ce inima s-au batut ostenii cei de rand! Cand s-a azvarlit in sant, caprarul Ciuca si-a uitat de pusca si in mania lui a inceput sa izbeasca orbeste cu pumnii, iar la vederea asta, moldovenii sarira cu totii gramada in sant si, ca si cand n-ar fi stiut pan-acum lucrul acesta, ca la porunca isi intoarsera toti pusca si incepura sa izbeasca fara mila cu patul pustii. Spun ca, pe coana santului, Vasile al Mosneagului, scpaandu-si pusca, se repezi si apuca deodata pe doi turci de gat, sugrumandu-i de beregata si nestiind ce sa faca, ii tot impinse spre sant, dar intr-asta vreme il apucase si pe el de gat un turc. Galben-vanat de sugrumatura, el tot impingea inainte pe cei doi turci si mai galbeni. Iar, cand a cazut turcul care-l strangea de gat, izbit de un roman, Vasile al Mosneagului dete turcilor din mainile lui vant si-l prabusi in sant. Alerga apoi si azvarli unul dupa altul vro cinci turci in sant, iar cu al saselea a cazut si el.
Dintre zece sergenti, cati avea batalionul, opt murira acolo sub reduta, iar doi, raniti de moarte, pierira la spital. Fapta unuia dintre ei, a lui Burduja era din satul Boroaia; in batalion nici dintr-un sat nu erau atatia oameni ca din Boroaia - si aveau doi sergenti. De aceea, erau mandri boroienii. Acesta, al doilea, Tudor Niculae, cand s-a dat semnul de retragere, desi rait, a apucat de gulerele bluzei pe doi raniti de moarte din satul lui si a inceput sa-i taraie dupa el, ca sa-i scape. Si i-a dus pana la un loc, dar fiind lovit in spate de un glont, a cazut mort. Cand i-au adunat sanitarii, mai pe urma, cu toate trudirile lor n-au putut sa desfaca mainile sergentului din gulerul bluzei celor doi, asa isi inclestase mainile in haine, si au fost siliti sanitarii sa taie bluzele ca sa desclesteze pe sergent. Si l-au ingropat asa, cu pumnii stransi si in fiecare pumn cu cate o bucatica de bluza, ca marturie pe cealalta lume de cata dragoste avuse sa-si mantuie fratii!
O frumoasa pilda de iubire frateasca au vazut, pe timpul retragerii, batalioanele din frunte. Cazuse un soldat - moldovean din batalionul lui Niculae Ion - pe locul cel neted in fata redutei. Fratele sau, obosit peste masura, se repezi sa-l ia in spate. Neputand, ingenunche langa mort si incepu sa traga focuri spre sirurile de turci care inaintau. Parandu-i-se, poate, ca gloantele turcesti, izbesc in trupul mortului sau frate, se scula de unde era si din nou se aseza in genunchi intre mort si turci, parca voind sa apere pe mort de gloante cu propriul sau piept. Degeaba ii strigau ai nostri, care se tot indepartau, degeaba il chemau sa lase pe mort si sa intre in siruri, el tragea intr-una focuri deznadajduite cu o nespusa iuteala spre turci. In urma, il rasturnara gloantele, si in curand peste trupurile amandurroa trecura sirurile de nizami. Acesti soldati erau Toader si Niculae al Diaconitii.
Dintr-acest batalion de moldoveni n-au ramas teferi decat doi ofiteri, un capitan si un sublocotenent. Si din o mie de oameni n-au ramas decat 140. Batalionul s-a purtat asa de vitejeste., incata fst luat ca pilda de vitejie si de credinta. Domnitorul nostru a impartit insusi cu mana sa celor mai distinsi dintre soldati cati au ramas in viata, opt medalii "Steaua Romaniei" si douazeci si patru de medalii de argint, "Virtutea Militara", iar ofiterii intregului regiment au fost decorati.
Zvarcoliri pe sub pamant - 01
Zvarcoliri pe sub pamant - 02
Zvarcoliri pe sub pamant - 03
Zvarcoliri pe sub pamant - 04
Zvarcoliri pe sub pamant - 05
Zvarcoliri pe sub pamant - 06
Zvarcoliri pe sub pamant - 07
Zvarcoliri pe sub pamant - 08
Aceasta pagina a fost accesata de 1877 ori.
