Smulgerea Grivitei - 11
de George Cosbuc
Pe partea santului unde ajunsese Maracineanu era lupta si mai turbata, si moartea secera mai fara mila decat la dreapta. In partea sta trageau mai cu indemana turcii de pe reduta.
El a fost printre cei dintai din batalionul sau, care a sarit in sant. Turcii izbiti cu atata iutime si-au pierdut firea si s-au ingramadit la gura santului si in urma au iesit in larg, dandu-se indarat spre al doilea sant, mai sub reduta.
Din nefericirea noastra, al doilea batalion de dorobanti ai tecucenilor, randuit sa alerge de unde era si sa se azvarle spre reduta in clipa incaierarii, s-a oprit pe deal deasupra Vaii Sangelui. Turcii dintr-alte redute si cei din Plevnita, neputand sa bata cu tunul in flacaii lui Sontu si ai lui Maracineau, caci ar fi batut si in turci, si-au indreptat toate tunurile spre locul de unde asteptau sa vie ajutoarele romanilor.
Si cand au vazut ca este batalionul de dupa deal, cu atata urgie au azvarlit ghiulele si obuzuri in calea lui, incat dorobantilor le-a fost cu neputinta sa coboare pe coasta.
Atat au voie turcii; sa ne taie ajutorul si sa prinda pe ai nostri cati erau sub reduta.
Afara de acest batalion mai era randuit ca ostire de sprijin trei batalioane, ramase indarat de tot, care aveau sa se apropie si sa ameninte pe turci din coaste. Dar, aceasta ostire, ratacindu-se prin ceata si prin vaile cotite, a sosit prea tarziu.
Dorobantii putneni si ostenii lui Maracineanu erau lasati cu totul in voia lui Dumnezeu.
Iesind din sant, romanii s-au incaierat cu turcii pe locul dintre santul acesta si celalalt mal de sub reduta. Alergara intr-ajutorul turcilor companiii din reduta, iesira si rezervele lor, din lagarul intarit si se revarsara peste romani.
Maracineanu razbea mereu si se arunca orbeste peste Nizami, asa ca flacaii ingroziti ii strigau: "Nu te vara asa inainte, dom' capitan!". Iar intr-o vreme un sergent, Stoica Vasile din Braila, s-a azvarlit dupa capitan si prinzandu-l de mana l-a smuls indarat, caci il vedea inconjurat de turci. Sergentul Stoica a fost izbit si in pantece si in obraz cu baioneta si a cazut, dar a vrut vreme sa impinga pe capitan indarat.
Izbeau flacaii nostri cu netarmuita iutime, dar cadeau potopiti de multimea turcilor. Sergentul Constantin Velicu izbise pe un locotenent turc, dar turcul inainte de cadere avusese vremea sa descarce revolverul spre Velicu. In timpul descarcaturii sari capitanul Vasile Panu si mai izbi odata pe turc cu sabia, taindu-i mana din cot, dar in aceeasi clipa capitanul a fost izbit prin gat de un glont si a cazut peste sergent.
Si cadeau asa, intr-una, flacaii spintecati cu baioneta, si caprari si sergenti cu capetele strivite de paturile pustilor, si ofiterii ciuntiti de vii, dar flacaii nazuiau tot inainte, si Maracineanu tot in fruntea lor, impingand pe turci spre reduta.
Acum ajung la al doilea sant. Ai nostri erau putini, mai putin de jumatate din cati au plecat, si erau coplesiti. Infierbantati insa si ne mai asteptand nici o scapare decat moartea, s-azvarl spre sant. Nu mai aveau fasine, caci nu le luara cu ei din cel dintai sant, dar nici nu se mai gandeau acum la ele. Razbesc pe la gura santului cativa, cu sergentul Balasoiu, un mehedintean inalt si puternic. Pe acest sergent il vazura mai tarziu ai nostri din sant si tarand de barba pe un ofiter turc, voind sa-l faca prizonier, dar in loc sa-l duca spre larg, il ducea spre reduta si Balasoiu ajungand in puterea turcilor, a fost taiat cu topoarele.
Pe de alta parte, dupa Maracineanu de-a dreptul, strabat sarind in sant, o mana de flacai cu steagul.
Sergentul Constantin al Vlasului din Ramnic se incurcase in baioneta si cazu peste cap de pe coama santului intre turci. Acestia sarira sa-l taie, iar ai nostri, vazandu-i rariti si plecati spre Vlasu, sarira dupa el cu sublocotenentul Horcea. Creierii sublocotenentului zburara indarat, izbiti de o muchie de topot si stropira pe cei ce veneau dupa dansul. Dar romanii erau in sant, caci pe tot de-a lungul santului ei apucara sa razbeasca pe turci.
Flacaii se afundara in pamant si se zvarcoleau in vizuina. Atunci din nou s-a miscat pe culmea dealului din fata batalionului dorobantilor din Tecuci voind sa plece si sa ajute celor din santuri, care nu se mai vedeau pe deasupra pamantului. Dar ingrozit de focul turcesc a stat iarasi pe loc.
Maracineanu snopeste pe turci din sant si apoi cu capul gol, cu obrazul plin de sudoarea innegrita de fumul pustilor, infierbantat si cu sabia in vant, sare afara din sant, fara chipiu, si incepe acum zvarcolirea intre sant si parapetele redutei.
Turcii iesisera sub poalele redutei, cu topoare si cu revolvere. Era locul stramt pentru baioente. Invalmasala ce a fost aici nu se poate spune. Era lupta piept la piept si incaierare ca de furnici.
Voinici si turcii, dar voinici si ai nostri; se izbeau cu pumnii, se framantau cu toii, o gramada de oameni indesuiti si inclestati. Turcii cu romanii, se izbeau cu pumnii, se sfasiau cu dintii, se sugrumau de gat si cazand, se muscau in zvarcolire, blestemand si injurandu-se.
Si pe deasupra tuturor se vedea un steag al nostru si unul al turcilor, miscandu-se cand la dreapta, cand la stanga.
Nu tragea nimeni cu pusca; nu era loc, nu era vreme. Turcii de pe reduta, putini cat ramasera acolo, se luptau cu carlige, ca sa prinda pe romani, sa-i dea jos ori sa-i traga pe reduta.
Sergentul care purta steagul batalionului in mana, cade cu capul crapat drept in doua de un iatagan. Capitanul Maracineanu smulge steagul din mana mortului si inaltandu-l striga: "dupa el si dupa mine!". Intr-o mana cu steagul si intr-alta cu sabia, isi facea drum spre parapet, pe locul stramt dintre reduta si sant, care era numai morti, turci si romani gramada.
Nu se auzea decat gemetele ranitilor si gafaiturile soldatilor si un tropot surd de picioare, apoi cate o pleoscaitura a vreunuia care se lungea in noroi, iar din vreme se auzira cate o vorba turceasca si cate un urlet: "Aoleo, mama, tine-ma!".
Nu mai puteai cunoaste cine da si in cine mirosul de sange iti taia rasuflarea, iar fumul de pusca se lasase ca o negura peste reduta. Era zvarcolirea noastra cea din urma, zvarcolirea mortii. In toiul amestecului si al turbarii, Maracineanu, tot cu steagul in mana, apucase sa lipeasca de parapet scara si se urca pe reduta. Ajunse cu crestetul capului de inaltimea zidului, iar deasupra capului ii flutura in vant steagul ros-galben-albastru. Soldatii nostri vazura un steag al romanilor falfaind deasupra redutei, o clipa, o singura clipa - a fost o vedenie numai, un vis dorit de ei!
O clipa numai, caci zece iatagane zuzaind asupra capului lui Maracineanu, si o baioneta veni sclipind de sus in jos ca un fulger si se infipse in pieptul ghiaurului capitan. Scara trosni cu putere si se rupse, iar capitanul cazu, indoindu-se pe spate, cazu cu steag cu tot sub parapet.
Spun soldatii, care erau mai pe langa sant, ca turcii de jos l-au ridicat cu baionetele si-l detera turcilor de pe parapet, care prinzandu-l cu carligele il ridicara la ei. Apoi se auzira in reduta chiote si urlete salbatice, si in urma un turc batran se ivi pe parapet cu bucati de carne din trupul lui Maracineanu si azvarlindu-le peste capul romanilor, le zise romaneste: "Na-va carne si mancati".
Dar abia rosti cuvintele si caprarul Radu Stan puse pusca la ochi: glontul izbi pe turc drept in gura deschisa si-l rasturna in reduta.
Smulgerea Grivitei - 01
Smulgerea Grivitei - 02
Smulgerea Grivitei - 03
Smulgerea Grivitei - 04
Smulgerea Grivitei - 05
Smulgerea Grivitei - 06
Smulgerea Grivitei - 07
Smulgerea Grivitei - 08
Smulgerea Grivitei - 09
Smulgerea Grivitei - 10
Smulgerea Grivitei - 11
Smulgerea Grivitei - 12
Smulgerea Grivitei - 13
Smulgerea Grivitei - 14
Smulgerea Grivitei - 15
Smulgerea Grivitei - 16
Smulgerea Grivitei - 17
Smulgerea Grivitei - 18
Smulgerea Grivitei - 19
Aceasta pagina a fost accesata de 2000 ori.
