Smardanul si Vidinul - 07
de George Cosbuc
Gerul se pornise cu nadejde, de vreo cateva zile, iar negura era statornica prin vaile acelea. Abia pe la amiazi mai vedeai putin soare, razbind prin ceata, incolo toata ziua era intunecata ca intr-un amurg.
Tarziu, dupa miezul noptii, miercuri spre joi, colonelul Cotrut isi scoase din tabara flacaii si-i insirui in preajma satului Smardan, ca sa-i afle zorii zilei gata de navala. Ametiti de somn si amortiti de gerul noptii, oamenii stateau in siruri intinse, pandind prin intuneric ca sa nu-i loveasca turcii.
Mai de catre ziua s-auzira impuscaturi pe partea dreapta a companiilor. Turcii venisera sa ispiteasca locul cu puterea ostirii noastre si, dand prin negura peste o companie de romani, au inceput sa descarce pustile. Dar ai nostri i-au gonit pe campie, urmandu-i cu focuri.
Se facuse ziua cum se cade, dar fiind negura mai deasa ca intr-alte zile, romanii trebuiau sa-si curme gandul de navala in ziua asta. Erau ca intr-un iad, nu vedeau nici la douazeci de pasi, si nu era lucru cuminte sa dea navala fara sa stie unde prin locuri streine.
-Care dintre voi ar vrea sa plece, sa ispiteasca locurile din fata redutei? zise colonelul.
S-a gasit un sergent. Vreo zece flacai au sarit de bunavoie, ca voiesc sa mearga cu sergentul.
Au plecat tiptil si tarandu-se de ici pana colo pe branci, s-au furisat pe campie pana sub reduta. Nu i-a simtit nimeni. Dupa vreun ceas s-au intors.
-Ce-ati vazut pe unde ati fost?
-Am fost pana la o azvarlitura de bat de reduta. Campia pana acolo e neteda. Pe la mijlocul campiei e un put, acolo am vazut sange pe zapada si cateva fesuri. Multe urme de cisme.De la put mai spre stanga e un sant larg. Credeam ca sunt turci in el, dar e gol. De la put sunt vreo mie de pasi pana la santul de sub reduta. Ne-am apropiat pe branci, pana ce am putut vedea pe turcii din sant. Sunt multi si e liniste intre ei. Vegheaza; am vazut ofiterii umbland printre soldati si aratandu-le locul unde sa stea. Vorbesc incet. In deschizatura parapetelor reutei am vazut si tunuri. Cate n-am putut vedea, ca e negura multa.
Sangele de pe langa put era, pe semne, de al turcilor care se izbira asta dimineata cu o companie de romani. In fuga, se vede, au fost raniti vreo doi dintre dansii si si-au spalat ranele la fantana. Dupa amiazi s-a mai imprastiat negura, dar cerul tot nu se luminase. Colonelul Cotrut se tot framanta cu gandul sa dea navala ori sa stea pe loc.
Iata ca soseste atunci generalul Cerchez, care era mai marele ostirilor de lupta de la Vidin, si cu el mai multi generali. Toti tremurau de frig si erau uzi pana la piele. Detera in drum de un rau si au trebuit sa treaca prin apa calari. Sfatuindu-se acolo cu totii au hotarat sa inceapa lupta.
Colonelul Cotrut si-a adunat oamenii si atunci le-a spus asa:
-Noi suntem douasprezece companii; sase au sa plece mai la stanga, ca sa izbeasca reduta din fata; sase mai spre dreapta ca s-o loveasca pe la spate. Sa aveti armele incarcate, dar foc sa nu traga nimeni si sa nu faceti nici un fel de zgomot. Cand voi striga eu: "Pas alergator, sa dati navala, dar fara foc. Pustile sa le descarcati numai de aproape, la sant. Eu voi fi la compania a cincea, cu steagul regimentului. Acum dupa mine si Dumnezeu sa ne ajute!".
Maiorul Ulescu mergea cu oamenii lui in frunte. Steagul era desfasurat si flacaii inaintau in liniste. Nu se auzea nici un zgomot decat scartairea zapezii inghetate si soaptele ofiterilor care isi indemnau oamenii samearga in linie.
Acu, ori ca turcii din santuri au simtit pe romani dupa scartaitul zapezii, ori dupa soaptele ofiterilor, ori dupa falfaitura steagului, Dumnezeu stie. Dar cand au ajuns companiile in dreptul putului, s-au pomenit deodata ca turcii ii intampina cu un foc de pusti, nespus de iute, apoi incepura sa le trimita de buna sosire obuzuri si ghiulele.
Nu se vedea inca reduta.
Cativa flacai au cazut trazniti de gloante, pe mai multi i-au trantit jos schijele de obuz. O schija a izbit steagul drept in mijloc si i-a rupt fasii de panza, azvarlindu-le peste companii. Turcii trageau cu pusca numai intr-o parere, caci nu vedeau nici ei pe ai nostri.
Atunci colonelul a strigat: "Pas alergator". Gornistii incepura sa sune de navala si oamenii incepura sa alerge. De aici se despartira companiile, dupa porunca data, unele la dreapta, altele la stanga.
Cele ce aveau sa ia la stanga au fost oprite in drum de focul turcilor, caci in partea asta era mai puternic. Companiile abia putura sa strabata prin gloante pana la santul de la stanga putului si, crezand ca vor gasi adapost, s-au pitit in sant.
Dar santul nu era gol, cum s-a stiut din spusa ispititorilor de asta dimineata. In capatul cel apropiat de reduta erau turcii. Acestia incepura sa traga de-a dreptul santului in romani. Companiile erau acum izbite de gloante si din coasta si din fata si multi flacai de ai nostri n-au mai iesit din santul acela.
Companiile din dreapta au alergat vitejeste spre reduta. Cand au inceput turcii sa vada prin negura, rasarind din mai multe parti, si-au indoit focul pustilor si strigand "Alah, Alah". Iesira din reduta intru intampinarea lor. Romanii nu descarcau pustile, ci tinandu-le cu baioneta intinsa, navaleau in tacere spre sant. Mortii si ranitii ramaneau in urma, pe campie; nu era vreme sa se mai ingrijeasca de ei.
Turcii aratara multa indaratnicie, cata vreme erau mai departe romanii.
Cand insa ii vazura la sant, descarcand pustile spre ei, isi pierdura firea si se facura dintr-odata nevazuti. N-au mai asteptat incaierarea cu baionetele si s-au ascuns de buna vreme in reduta. Se credeau mai la adapost. Dar cum era ceata si se gandeau numai intr-o parte la cei ce izbeau din fata, nu vazura ca maiorul Ulescu cu oua companii se rasletise de ceilalti si dete sa ocoleasca reduta.
Pe cand colonelul Cotrut, cu steagul regimentului, urmat de patru companii ale lui, se trudea sa razbeasca peste parapetul redutei, s-auzira de odata strigate "Alah" amestecate cu "Ura"! Un caprar veni tot in fuga la colonel.
-Ce e, baiete? Cine striga ura?
-Ai nostri. Au intrat in reduta, pe la gura ei.
Toate companiile se indreptara acum spre gura redutei, si cand intrara in reduta, vazura pe turci adunati intr-un colt, toti in genunchi si cu fesurile in mana strigand "Aman".
Erau vreo trei sute de turci. Ei nu s-asteptau sa fie coplesiti pe la gura redutei si cand au vazut pe romani intrand peste ei, asa de mare le-a fost spaima, ca n-au mai incercat sa se apere. Au azvarlit pustile si s-au ghemuit cu totii intr-un colt.
Flacaii nostri, amarati si maniosi, au inceput in cea dintai pornire sa omoare pe turci cu baioneta, strapungandu-i fara crutare. Dar i-au oprit ofiterii, spunandu-le ca e lucru miselesc sa omori pe dusmanul care nu se poate apara.
Smardanul si Vidinul - 01
Smardanul si Vidinul - 02
Smardanul si Vidinul - 03
Smardanul si Vidinul - 04
Smardanul si Vidinul - 05
Smardanul si Vidinul - 06
Smardanul si Vidinul - 07
Smardanul si Vidinul - 08
Smardanul si Vidinul - 09
Smardanul si Vidinul - 10
Smardanul si Vidinul - 11
Smardanul si Vidinul - 12
Smardanul si Vidinul - 13
Smardanul si Vidinul - 14
Aceasta pagina a fost accesata de 2220 ori.
