Sarirea noastra intr-ajutor - 09
de George Cosbuc
Numai a doua zi s-a vazut cat de grozava a fost infrangerea rusilor. Pierisera 170 de ofiteri si aproape opt mii de aomeni.
O groaza de nespus cuprinse pe rusidupa a doua lupta pierduta la Plevna. Ramasitele ostirii, de pe delaurile pe care se retrasesera, vedeau pe basibuzuci cum cutreiera campiile, si ucid ca fiarele pe rusii raniti, cum schingiuesc in chipuri neomenesti. Cetele de turci se apropiau mereu, iar unii dintre rusi incepura sa-si paraseasca locul, sa azvarle armele si sa fuga.
Nimeni n-a putut opti pe rusii fugari pana la Dunare. Era pe la amiaza, cand se auzira prin Sistov strigatele: "Vin turcii!". De odata, incepura sa soseasca cazacii fugari, in goana cailor, pedestrime ingrozita, convoiuri cu nenumarate care de raniti. Unul facea spaima altuia, toti isi faceau naluca si, in neastamparul groazei ca vin turcii, detera navala peste pod.
Negustori de tot felul, - de fan, de lemne, de panza, de cai - samsari si toata multimea aceea de oameni care urmeaza ostirile, toti acestia, ingroziti ca vin turcii sa le prada marfa si sa le rapuna zilele, incepura s-asi adune in pripa lucrurile si s-alerge spre Dunare.
La capul podului era un valmasag cum nu s-a mai pomenit: da om peste om, si caii cu boii in amestec calcau lumea in picioare, soldatii cu negustorii se imbranceau, se injurau si fiecare voia sa treaca inainte. Iar in urma soseau alte car ecu raniti si cete de cazaci in fuga cailor, si era tipat si vaiet de aomeni, muget de animale, si nimeni nu stia incotro se duce si ce voieste.
Locuitorii bulgari, auzind ca vin turcii, isi lasasera casele si luand in pripa ce putura, alergara si ei spre pod. Isi faceau singuri spaima, ba unul spuannd ca a vazut sate aprinse si asa mai departe.
Erau mii de oameni pe pod, stramtorati de care, de cai, de boi, de bivoli, impingandu-se unii pe altii, strivindu-se si cazand in rau. Un convoi de care cu munitiuni era tocmai pe pod, trecand de la Zimnicea spre Nicopole. Fugarii, ajungand la convoi, se zapacira cu totul. Unii azvarlira carele cu faina si cu plumbi in rau,m altii sarira nebuni de groaza insis in rau, iar cei mai multi fura impinsi in apa de multimea de la spate. La capul podului, un general care strajuia pdul, statea cu revolverul in mana sa impuste pe oricine va trece podul. Dar n-a fost chip sa-i opreasca: au rasturnat pe general si au dat orbeste peste cordonul de soldati. Ostasii rusi, cati n-au fugit de la Plevna, fura spovediti si cuminecati in pripa, ca in ceasul mortii, si statura gata sa se apere cu furie deznadajduita si sa moara cu totii.
Marele duce, care avea cartierul la Tarnova langa Balcani, si-a adunat in pripa suita si se duse daparte spre Dunare, ca la nevoie sa-i fe Rusia mai aproape. Generalii rusi se retrasera toti din toate partile spre un singur loc, la mijloc. Generalul Gurko de peste munti se retrase asa de cu zorul, incat neputand duce tunurile cu el, le-a ingropat in pamant.
Tarul se muta din Ploiesti, unde isi avea cartierul, la Bucuresti, ca sa fie mai aparat. El scrise in Rusia sa-i trimita cat se poate de repede ostiri si cheama intr-ajutor chiar pe grenadiri, pe cei mai alesi soldati, care se baga in foc numai la primejdiile cele mai din urma.
Toata lumea astepta din ceas in ceas sa vada pe Osman iesind din Plevna, dand mana cu alti generali turci, sa treaca si sa mute razboiul in Romania. Rusii nu l-ar fi putut opri; nu l-ar fi putut impiedica ca sa mearga si mai departe, sa intre el insusi in Rusia si sa-i bata oe rusi acasa la ei!
Acum vazura la ce hora s-au prins. Ostile de la Plevna erau cu totul nimicite, iar Osman avea vro patruzeci de mii de oameni, ostire aleasa, si gata s-azvarle dupa rusi si sa-i bata, sa-i sfarame, sa-i indesuie si sa-i arunce pe toti in Dunare.
Parca deodata cu ivirea lui Osman se intoarse norocul. Turcii se desteptara din nepasarea lor si sarira la arme. Rusii care apucara sa treaca Balcanii au fost batutui, cei ce se apropiara de Rusciuc fura repede impinsi inapoi cei ce inaintara pe sub poalele muntilor au fost sfaramati, iar cei de la Plevna au fost potopiti cu totul! Si turcii se tot ingramadeau si ostile lor se miscau amenintatoare, iar rusii n-aveau ostiri destule, si altele cerute din Rusia nu mai soseau.
Primejdie din toate partile! Iar peste Dunare, ostirea romanilor, vro cincizeci de mii de oameni.
Sarirea noastra intr-ajutor - 01
Sarirea noastra intr-ajutor - 02
Sarirea noastra intr-ajutor - 03
Sarirea noastra intr-ajutor - 04
Sarirea noastra intr-ajutor - 05
Sarirea noastra intr-ajutor - 06
Sarirea noastra intr-ajutor - 07
Sarirea noastra intr-ajutor - 08
Sarirea noastra intr-ajutor - 09
Sarirea noastra intr-ajutor - 10
Aceasta pagina a fost accesata de 1933 ori.
