Cucerirea Rahovei - 12
de George Cosbuc
Garnizoana Rahovei a fost risipita ca pulberea cand o arunci in toate vanturile. Din miile de oameni nu s-a ales nimic. Unii au cazut robi altii au pierit aparand redutele si navalind la podul Harletului, multi s-au potopit si s-au inecat, iar cei ramasi s-au imprastiat fara urma, luand lumea in cap de groaza calaretilor nostri.
Dorobantii, cu colonelul Slaniceanu, au intrat din partea despre rasarit, in orasul Rahova, deodata cu orsiorii care veneau despre apus. Prin redute si prin oras, turcii isi lasasera munitiuni si multe de toate care au cazut in mana romanilor.
Steagul romanesc a fost ridicat pe toate redutele si deasupra orasului. Rahova era a noastra!
Generalul rus cu ulanii sai se intorceau cu toata graba de pe campiile Schitului - lasand pe rosiori sa urmareasca pe turci - si in goana veni spre Rahova ca sa intre in ea. Ce inima de rusi si cum se purtau ei cu noi! Dupa ce ulanii n-au facut nimic cat au tinut luptele la Rahova, acum pe ascuns se intorceau de pe campia luptei ca sa apuce a intra in Rahova inaintea romanilor, cu gandul sa se laude ca ei au pus intai piciorul intr-acest cuib al paganilor.
Dar, Dumnezeu e drept. Dorobantii nostri au apucat sa intre ei intai, caci dobandira cetatea cu sangele lor.
Frumoasa poveste au doorbantii de la Rahova. Si ce e mai frumos in toata campania lor e ca n-au ingreunat cheltuielile statului cu cereri de hrana; ei si-au cautat hrana insisi cum au putut. In vreme de razboi intr-o tara straina ori cate grija ar avea statul de hrana soldatilor, se intampla ca totusi sa-i lase fara merinde: ori vrajmasii prind merindele, ori mai ales ca acum pe vreme de iarna, se inomolesc carele care o duc, neputand razbi de viscole si de nemeti pana la tabara. Soldatii atunci ori rabda de foame, ori isi cauta insisi hrana prin sate pe la tarani, mai platind-o, mai capatand-o in cinste. Se intelege ca ostirile mai salbatice nu mor de foame niciodata, caci jefuiesc - dar in razboiul cu turcii, noi n-am jefuit nici macar un fir de pai, cel mult daca am silit pe cei indaratnici sa ne vanda cele ce ne trebuiau, dar le-am platit cinstit ce li se cuvenea. Cateodata, taranii dau bucurosi ce au, chiar fara plata, dar la urma nu pot sa tot dea, mai vartos cand oastea e multa si sta multa vreme la un loc.
Ostirile de prin prejurul Plevnei au dus-o dintru inceput rau. Satele pe acolo sunt locuite de bulgari, - iar bulgarul de felul lui nu e darnic - si cu deosebire romanilor nu voiau sa le dea nimic si se uitau urat la ei, facandu-le rau cat puteau, parca noi le-am fi fost dusmani. Dar chiar voind sa dea merinde soldatilor nostri, n-aveau de unde, caci toate satele erau pline ca furnicarul de ostiri, si de cata vreme? De luni integi?
Cei de la Rahova au dus-o mai bine. Ei sosira prin locuri nesabuite de alte osti si nepoposind mult intr-un loc, soseau mereu in sate nesaracite de ostire. Dar era alta mai mare: satele de pe langa Dunare sunt toate romanesti. Iar romanii, pretutindeni acelasi, sunt darnici si bucurosi la oaspeti: ei se intreceau care de care sa cinsteasca mai bine fratgii lor, pe ostenii romani. Si le plangea inima de bcuurie ca vad steagul romanesc cutreierand tarile paganilor si ca vin romanii sa- i scape de rautatile turcesti. Dorobantii nostri erau oameni de-ai lor! De-ai lor in toate. Taranul cand vede port strain, fie chiar portul ostasesc, sta de o parte si nu-si deschide intreaga inima si banuieste pe cei ce sunt imbracati mai altfel decat el, chiar cand stie ca sunt romani. Dar, cum am spus, dorobantii de la Rahova au fost chemati la lupta in pripa si nu li se dase haine de osteni. Erau imbracati cu opinci, cu caciula si cu suman. Alta dragoste are taranul de taran, si astfel se alipeste cand te vede imbacat ca el. Si asa pe la Rahova prin sate, locuitori si dorobanti erau una, atat doar ca dorobantii aveau pusca. Erau prieteni vechi, fiii ai aceluiasi neam, cu aceleasi ganduri, cu aceeasi inima buna si blanda, avand acelasi port si aceeasi limba! Si-i tineau pe palme satenii si-i ospatau ca pe niste cunoscuti vechi veniti ca sa se mai vada unii cu altii; cei mai cu stare, desfundau butoaie cu vin, si pretutindeni ii primeau cu paine si cu sare, ca pe mantuitorii lor, si cu plostile cu vin ca pe fratii lor.
De-ar fi romanul ori de unde ar fi, de sub orice stapanire, el isi iubeste neamul si limba parintilor sai, caci aceleasi dureri le au toti. Iar cand esti apasat de toate partile si la straini nu e mila, cui sa-ti deschizi inima si de cine sa te apropii daca nu de fratii tai? Noi un neam am fost, un neam de oameni viteji si trainici si un neam suntem, si daca soarta ne-a azvarlit prin toate partile, noi nu suntemd e vina. Si daca unii ne zicem munteni si altii moldoveni, iar altii ardelei si mai stiu eu cum, noi totusi una suntem, neam romanesc, unul si nedespartit ca cele trei fete in Dumnezeu, si unul vom fi de-a pururi in ciuda vrajmasilor nostri si totdeauna cand va fi primejdie din partea celor ce ne voiesc raul si se incearca sa ne loveasca cu cutitul inspre inima, unul vom fi, de-a pururi, asa sa ne ajute Dumnezeu! Totdeauna uniti cand ne va cere nevoia si va fi batjocorit neamul nostru, ridica-ne-vom glasurile intr-un singur glas si ca un singur brat toate bratele noastre si vom arata ca sangele apa nu se face si ca vai de mama acelora care cauta sa-si faca vrajmas pe roman si se prind de piept cu dansul!
Cucerirea Rahovei - 01
Cucerirea Rahovei - 02
Cucerirea Rahovei - 03
Cucerirea Rahovei - 04
Cucerirea Rahovei - 05
Cucerirea Rahovei - 06
Cucerirea Rahovei - 07
Cucerirea Rahovei - 08
Cucerirea Rahovei - 09
Cucerirea Rahovei - 10
Cucerirea Rahovei - 11
Cucerirea Rahovei - 12
Aceasta pagina a fost accesata de 1838 ori.
