Cucerirea Rahovei - 10
de George Cosbuc
Deodata cu venirea zilei, dorobantii nostri au mai prin suflet. Se vazura scapati, cel putin de primejdia unei zibiri pe intuneric a turcilor. Si se bucurau ca au scpaat numai cu spaima. Iar, acum, lumina lui Dumnezeu le mai intari inimile. Asa e de adevarat ca lumina zilei, cat de slaba mangaiere e, ajunge ca sa intareasca inima omului.
In urma le sosira si plumbii si merindea. Repede li se impartira soldatilor mancarea - cat de flamanzi erau bietii, caci nu mancasera de alaltaseara - si li se impartira plumbi.
Incalziti de soare, satui si cu geanta plina de plumbi, ei incepura sa cante. Cei din tabara se pornira pe hora. Si iata-i pe voinicii nostri iarasi veseli si iuti si gata sa s-azvarle in toata clipa in gura mortgii.
Era sarbatoare in ziua asta Sfintii Arhangheli. Si e crestineste ca in zile de sarbatoare sa te odihnesti multumind Domnului care ne-a dat pamantul ca sa traim si sa ne bucuram de viata. Crestini erau si dorobantii nostri, ca sa aiba si ei voie sa se odihneasca intr-o zi de sarbatoare. Mai ales ei, dupa zvarcolirile de ieri. Dar nevoile si indeletnicirile razboiului nu-ti dau ragaz de odihna. Iar dorobantii nici nu voiau sa aiba odihna; li se aprinsese inima de fapte vitejesti si le da branci sa ispraveasca mai iute cu Rahova.
Cu toate acestea insusi Dumnezeu i-a silit sa tie sarbatoarea aceatsa. Din faptul diminetii a inceput sa se lase o ceata care se ingrosea mereu si se facuse asa de deasa, incat nu evdeai nici la departare de patru pasi. Pe o vreme ca asta nu puteai sa incepi nimic.
Ei au stat, deci, locului ziua intreaga, dar fara intrerupere incinsi si gata de plecare si strejuind in toate partile. Turcii cunosteau pe aici locurile si nimeni nu putea sa jure ca ei nu vor incerca sa izbeasca pe romani.
Dar turcilor nu le ardea de asta. Vazusera cu ce vitejie i-a izbit romanii si se speriasera. Iar cand au bagat de seama ca la Bechet se pregatesc romanii satreaca cu un vapor dorobantime la Rahova, s-au ingrozit. Pe langa toate, i-a sfarsit si pe ei oboseala luptei, apoi pierisera multi dintr-ai lor, mai multi decat ai nostri si erau slabiti. Ajutoare vedeau ca nu le pot sosi, de vreme ce rosiorii atineau drumurile spre Vidin. Astfel, de teama ca vor fi inconjurati de toate partile si ca, daca vor intarzia, se vor ingloti ostile romane si atunci nici sa fuga nu vor mai putea. Turcii din Rahova s-au pregatit sa iasa din cetatui si sa apuce drumul Vidinului.
Ceata cea deasa, care a tinut ziua intregaa, le- avenit turcilor in ajutor, parca ar fi rugat-o. Nebagati in seama de romani, ei si-au putut face in liniste pregatirile, si-au adunat munitiunile, si-au incarcat carele si-au asteptat sa soseasca noaptea, ca sa poata fugi cu veghere.
Ai nostri nu stiau nimic. Cativa bulgari din orasul Rahova, intalniti de ostasii nostri, spuneau ca turcii cauta in ruptul capului care si boi prin oras, si ca prin cetatui e zarva si zor. Dorobantii banuiau ca e vorba de fuga - si le parea rau, caci doreau sa-i scarmene pe turci cum se cuvine, mai intai - dar nu se asteptau la o fuga asa de grabita. Ca turcii vor fi siliti sa fuga peste raul Schitului asta o stiau ai nostri, si tocmai de aceea au pus pe mehedinteni la podul Harletului peste Schit, pe soseaua ce duce la Vidin, iar pe rosiori ii insirasera dincolo de Schit, dea lungul soselei.
Cucerirea Rahovei - 01
Cucerirea Rahovei - 02
Cucerirea Rahovei - 03
Cucerirea Rahovei - 04
Cucerirea Rahovei - 05
Cucerirea Rahovei - 06
Cucerirea Rahovei - 07
Cucerirea Rahovei - 08
Cucerirea Rahovei - 09
Cucerirea Rahovei - 10
Cucerirea Rahovei - 11
Cucerirea Rahovei - 12
Aceasta pagina a fost accesata de 1850 ori.
