Cucerirea Rahovei - 07
de George Cosbuc
La cantecul trambitei, muscelenii ies de prin santurile redutei, de dupa gardurile de pamant si incep s-alerge cu inversunare spre tabia turcilor.
"Intai la sant, voinici!" le striga maiorul Giurescu si dorobantii gafaind se resfira pe deal. Focurile curg risipite, ochind spre cetatuie. Romanii se apuca de iarba, de radacini, ca sa urce dealul, se taraie pe branci si s-apropie mereu. Iar dupa ce au ajuns la un loc mai neted, cu stirgate navalnice s-adunara in siruri de companie si se repezira asupra santului. Turcii parasesc santul si reduta si fug spre cetatuia cea mare de la mijloc, caci deacolo le vine mai la indemana sa traga intr-ai nostri si se simt mai la adapost dupa cele trei randuri de santuri. Intrase frica in turci!
Dorobantii se rasfirara spre reduta cea mare.
In fruntea turcilor, maiorul Giurescu inaintase pana aproape sub reduta cu muscelenii sai risipiti in linie de panda. Intr-una stirga: "Nu va lasati, copii, ca ne prapadesc paganii!". Si muscelenii se tot varau spre reduta.
Dar, deodata s-a oprit locotenentul Bordeanu care comanda compania cea mai din stanga, a inceput sa trige: "Ce va gramaditi intr-acolo! Risipiti-va!" iar un caprar a raspuns: "A murit domnul maior" - si la auzul vorbelor dorobantii s-au cutremurat.
Pe dup-o ridicatura de pamant se evdeau trei dorobanti cum duceau pe brate pe maiorul Giurescu mort. Il lovise glontul drept in frunte. El s-a clatinat o clipa si a voit sa stirge ceva, dar l-a podidit sangele pe gura si a cazut pe spate, sprijinit de sergentul Mateescu. Acesta s-a plecat spre maior ca sa vada daca a murit, dar in clipa aceea un glont a lovit pe sergent in crestteul capului si sergentul a cazut gramada peste maiorul sau.
Abia vorbi locotenentul Bordeanu si abia se intoarse ca sa vada pe maior, vrand sa zica: "Dumnezeu sa-l ierte!", cand veni un glont si-l izbi, si rostiind iaca: "Dumnezeu sa-l..." cazu mort.
Maiorul Ene, care venea putin mai in urma, cu ilfovenii, a luat comanda luptei, dupa ce a murit Giurescu. Ascuns dupa o ridicatura de pamant, cu vreo douazeci de oameni, el luase in mana o pusca si, stand pe branci, ochea spre fesurile din reduta. Intre ochitorii cei mai din frunte si turci nu era acum mai departe decat o azvarlitura de bat.
Atunci maiorul facu semn gornistilor sa sune de navala. Muscelenii si ilfovenii alergara cu baioneta.
"Dati de tot!" striga maiorul, :dati de tot". El vorbea moldoveneste, fiind din Bacau. "Nu va lasati, puilor" Si alergau "puii" maiorului vitejeste. Dar neputand stapani, maiorul Ene, isi tot scotea capul peste ridicatura de pamant, casa vada cum alearga si pe unde sunt rasletiti ostenii si daca ei vor fi inglotiti de aprope de reduta sa iasa si el cu ai sai la larg. Un sergent se tot azvarlea dupa maior, luandu-l in brate si-l cobora cu graba in sant, rugandu-l sa nu-si puie capul cand nu e nevoie. Dar maiorul era aprins; tot lua pusca si tragea si sta ce sta, si iarasi isi scotea capul.
Se vede ca vrun turc din reduta l-a cunoscut dupa chipiu si, in credinta ca maiorul iarasi o sa scoata capul, i-a purtat sambetele si-a tinut pusca tintita pe locul acela. Abia s-a inaltat Ene din nou, cand glontul din reduta i-a trecut prin piept si prin umar si l-a trantit in sant. El a cazut, plin de sange, sprijinit de la spayte si abia a putut rosti cuvintele: "Tot inainte, puilor! Si dati de tot!". Prin sirurile dorobantilor trecu repede, ca un fior, stirea ca si maiorul Ene a murit.
Semn rau! Si intr-adevar dorobantii incepura sa slabeasca focul, sa-si domoleasca alergatura. Niric ca tocmai in clipele acelea se umplu coasta de olteni. Veneau mehedintenii adusi de capitanul Chivu, ca sa sprijineasca lupta la santuri. Mehedintenii au impins inaitne pe musceleni, caci veneau repezi si odihniti si nu stiua de Ene nimic.
In fruntea lor alerga calare capitanul si striga intr-una din gura, sa se tie oamenii de el. Si abia rasufland, se tineau de el mehedintenii si-i blestemau calul. Dar i-au scapat iute-iute turcii de calul capitanului, caci dinr eduta sosi un glont si calul cazu mort. Capitanul sari in picioare si o rupse la fuga pe jos alaturi cu dorobantii.
Acum erau la santuri cu totii, mehedinteni si cu ilfoveni, impuscandu-se cu turcii, de-aproape, din teava pustii de-a dreptul in teava, si varandu-se unul intr-altul cu baioneta. Iar la vale, in reduta cucerita, putnenii si tecucenii framantau pamantul de neastampar, vazand lupta din deal. Si le-a venit si lor in scurta vreme randul.
Caci indata ce incepura tunurile noastre din reduta sa nu mai bata spre cetatuia turcilor ca sa nu faca rau la ai nostri, turcii isi indoira focurile si se napustira cu totul spre dorobanti.
Totodata le sosi si celor din reduta vestea ca maiorul Ene e mort. Atunci colonelul Maldarescu, al putnenilor si al tecucenilor, trebui sa alerge sub cettauie ca sa carmuiasca pe dorobanti, fiind singurul ofiter superior pe campul luptei.
Ei alerga in fuga calului strigand de departe: "Nu va domoliti, copii, ca vin si tecucenii!". Si, intr-adevar, se vedeau rasarind din reduta noastra tecucenii, siruri dupa siruri si alergand. Dar ei n-aveau sa intre in foc, ci numai sa iasa in vederea luptatorilor, casa sperie pe turci si sa imbarbateze pe ai nostri.
Cucerirea Rahovei - 01
Cucerirea Rahovei - 02
Cucerirea Rahovei - 03
Cucerirea Rahovei - 04
Cucerirea Rahovei - 05
Cucerirea Rahovei - 06
Cucerirea Rahovei - 07
Cucerirea Rahovei - 08
Cucerirea Rahovei - 09
Cucerirea Rahovei - 10
Cucerirea Rahovei - 11
Cucerirea Rahovei - 12
Aceasta pagina a fost accesata de 2004 ori.
