Cucerirea Rahovei - 06
de George Cosbuc
Seara a sosit ostirea si a doua zi dimineata a si inceput lupta. Despre ziua se lasase insa o ceata pe campiile Rahovei, incat nu se vedea om cu om. In intunericul acela stateau soldatii nostri gata sa plece spre santurile turcesti; era tacere ca in mormant in vazduh si liniste pe intinderea vailor.
Abia pe la pranzisor s-a ridicat putin negura si s-a mai limpezit cerul. Atunci, la lumina soarelui, tunurile noastre incepura sa bubuie. Din 22 de guri se revarsa foc si pierire asupra cetatiilor de pe dealurile din partea unde steteau dorobantii si din alte 16 guri de la Bucovita, unde se asezara rosiorii.
Turcii din cetatuile Rahovei n-au stat cu mainile in san. Raspunsul lor repede si hotarat da de stire ostirilor romane ca astazi vor avea mult de lucru si ca mult sange va curge pana deseara. Romanii izbeau vartos cu ghiulele, iar turcii le raspundeau, indesuind buhuiturile. Si asa a tinut focul din tunuri pana la pranz.
Toate vaile se umplusera de fum si pe toate culmile se vedeau traznetele de obuz, risipindu-se in aer. Navala avea s-o dea muscelenii si ilfovenii. Maiorul Giurescu al dorobantilor din Muscel ceruse singur voie de la colonelul Slaniceanu sa intre cel dintai in foc cu batalionul sau. Asa de insufletit era acest maior si asa de aproape cu inima. Si cand i s-a dat voie, maiorul, ridicand chipiul deasupra capului, a chiotit cat l-au tinut plamanii: "Faceti-va cruce, flacai, si dupa mine!".
Si, apucandu-si chipiul in mana stanga, in care tinea si sabia, el isi facu cruce. Dupa el toti dorobantii din batalion isi facura semnul crucii si-un murmur s-auzi prin siruri: "Doamne ajuta!". Apoi maiorul isi azvarli chipiul pe ceafa, lua sabia in dreapta si porni. "Ura! Traiasca Romania!" strigara atunci, ca la porunca, muscelenii; iar cand vazura ca pleaca, toti dorobantii din urma care stateau ca oaste de sprijin, strigara: 'Sa umblati sanatosi! Traiasca tara!" iar vuietul acesta iesit din mii de piepturi, a ajuns pana la cetatui si-a sunat in urechile turcilor ca un cantec de ingropare.
Dorobantii, cu tunurile dupa ei, plecara iute pe drumul Loscovatului, intrara in sat, se randuira in linii de bataie si iesira pe drumul Rahovei. Abia iesisera din sat, cand i-au zarit turcii din redute si-au inceput sa-i zibeasca in fata cu obuzuri. Dorobantii o cotira putin la dreapta intr-o valcea, isi lasara cu totii ranitele intr-un loc cutit si apoi iesira pe loc neted in bataia tunurilor.
Deasupra valcelei se asezasera tunurile noastre si sprijineau inaintarea dorobantilor. Giuresc isi resfirase trei companii de musceleni pe deal, ca sa inainteze, ochind cu pusca, iar maiorul Ene ramase in valcea ca s-azvarle cu alte doua companii, cand va suna trambita de navala.
Cand au vazut turcii pe musceleni, nazuind la deal, au alergat razleti pe coasta din fata si le-au iesit departe inainte. Acum incep gloantele fierbinti sa suiere de pretutindeni, umbletul lor sisaeste prin aer parca vazduhul ar fi fost plini de serpi. Iar tunurile din redute isi indeasa loviturile si cauta sa risipeasca pe romani. Dorobantii lui Giurescu cum se rasletesc si in chip de vanatori ochesc de dupa movilite si de dupa copaci, acum s-aduna si dau goana inainte, ca iarasi sa se rasleteasca singuratici. Si tot asa inaintand au ajuns aproape de santuri si de reduta cea mai din margine. La santuri s-asteptau ai nostir sa fie lupta piept la piept.
Atunci, trambita a dat semnalul navalei. Din valcea rasarira dorobantii lui Ene si cu baionetele pe pusca incepura s-alerge din raspueteri spre reduta, iar muscelenii s-azvarlira de-aproape spre santuri.
O clipa, turcii s-au ingramadit cu totii la santuri si trageau cu psuca si din sant si de pe coama lui. Dar ii trazneau si pe ei obuzurile noastre, asa ca vazand pe ilfoveni ca-i inconjoara, n-asteptara lupta iesira apoi si dintr-insa, apucand drumul spre deal spre reduta cea mare. Muscelenii intrara in reduta si implantara steagul romanesc pe ea. Apoi se odihnira putin dorobantii pana ce sosira si tunurile de deasupra valcelei si pana ce se adunara in reduta dorobantii din urma, mehedintenii si putnenii, ca sa fi de sprijin pe cata vreme muscelenii vor da navala spre reduta cea mare.
Tunurile ce urcau cu greu prin locurile acestea deturnoase. A trecut aproape un ceas, pana au sosit din valcea. In toata vremea aceasta, muscelenii au tot impuscat spre turci. In urma sosind tunurile au inceput sa bata in reduta in care s-adunasera turcii.
Era pe la chindie si dorobantii nu mancasera nimic din zorii zilei. Erau morti de sete, caci li se ispravise, apa din plosti si pe aici nu gaseau alta. Au facut destule astazi, s-au purtat vitejeste si le-ar fi prins bine putina odihna. Si cu toate acestea, asa obositi si flamanzi cum erau, singuri ei au cerut sa dea navala spre reduta cea de-a doua.
Cucerirea Rahovei - 01
Cucerirea Rahovei - 02
Cucerirea Rahovei - 03
Cucerirea Rahovei - 04
Cucerirea Rahovei - 05
Cucerirea Rahovei - 06
Cucerirea Rahovei - 07
Cucerirea Rahovei - 08
Cucerirea Rahovei - 09
Cucerirea Rahovei - 10
Cucerirea Rahovei - 11
Cucerirea Rahovei - 12
Aceasta pagina a fost accesata de 1894 ori.
