Cucerirea Rahovei - 02
de George Cosbuc
Era o mana de ostire neaos romaneasca! Numai dorobanti si calarasi mehedinteni si cei din Suceava erau recruti, de curand adusi de pe-acasa, astfel, neiscusiti in purtarea armelor si neobisnuiti cu miscarile ostasesti in vreme de bataie.
Unii apucasera sa se vare in haine de ostean, dar cei mai multi erau pe straiele lor taranesti - tocmai cum zice Penes Curcanul: purta opinci suman, itari - si-ti era mai mare dragul de ei. Mehedintenii cu anterie si cu cisme, sucevenii cu cojoace. Erau tarani din toate judetele tarii, incepand din muntii Mehedintilor, din Gorj, din Arges, din Muscel, din toata Moldova pana la Dorohoi, ba erau si bucuresteni de la Obor. Sa fi cautat anume, nu i-ar fi potrivit mai bine.
Cu toata ca stapanirea le-a dat numai bani, nu si hrana de-a gata, ca ostirilor de la Plevna, acesti dorobanti siliti sa-si caute singuri hrana au dus-o mai bine decat cei de la Plevna.
Dintre toate luptele cate le-au purtat ai nostri, mie nici una nu mi-e asa de draga si de invrednicita s-o laud, ca aceasta de la Rahova. Poate, ca atunci cand am citit intai povestea luptelor noastre, la toate luptele celelalte am urmarit cu incredere, pe osteni, ii vedeam tari si bine sprijiniti ca sa biruie si intorceam repede foile cartii, ca sa vad mai bine sfarsitul. Dar pe dorobantii de la Rahova ii vedeam slabi si le duceam grija si-mi era groaza sa intorc foaia, ca sa nu vumva sa ma intunec deodata, gasind ca au fost batuti. Si cand ia-m vazut asa de viteji, mi-a parut mai bine de biruinta lor decat de toate biruintele noastre de pana atunci.
Rahova era cetate tare si aparate de redute strasnice. Era un cuib primejdios pentru noi. Te puteai astepta ca turcii dintr-insa, impreunati cu risipiturile cele multe de-a lungul Dunarii, sa alerge cand nici nu te gandeai la Plevna si sa sara in spatele ostirilor crestine.
Domnitorul Carol a priceput ca nu e lucru cu minte sa-ti aduni toate puterile prin vaile Plevnei si sa ingadui de pe laturi cetatile dusmanilor. Dar, el nu indraznea sa trimita de-a dreptul asupra Rahovei ostiri, caci nu stia cat de tari si de multi sunt turcii din ea. Daca ar fi fost multi, si-ar fi batut pe crestini, ar fi fost rau.
Daca infrangerea rusilor la Plevna a smintit restul razboiului, apoi infrangerea crestinilor la Rahova l-ar fi stricat cu totul, caci armata crestina ar fi fost pusa intre doua focuri si ar fi trebuit sa indure o navalire si din Plevna si din Rahova-Vidin si, stramtorata asa din doua laturi, Dumnezeu stie ce s-ar fi intamplat cu ea. Gandul acesta a muncit multa vreme inima domnitorului nostru; dar il muncea si alt gand, cu mult mai maret si mai vrednic, sa cucereasca Rahova cu romani, nu cu rusi. Rahova sa fie a noastra, de noi batuta! Sa aratam ca si romanii stiu bate cetati de-ale imparatului cel care odata a inspaimantat pamantul!
Dar, neputand sa rupa, precum am spus, din ostirea cea multa de la Plevna, caci era nevoie de ea acolo unde era si neavand alte osti in tara ca sa le mai aduca, domnitorul s-a hotarat sa faca incercare cu acest crampei de ostire, dandu-i porunca sa nu se apropie prea tare de Rahova pana ce nu va sti bine ce puteri sunt intr-insa si sa mearga inainte incet si cu bagare de seama.
Cucerirea Rahovei - 01
Cucerirea Rahovei - 02
Cucerirea Rahovei - 03
Cucerirea Rahovei - 04
Cucerirea Rahovei - 05
Cucerirea Rahovei - 06
Cucerirea Rahovei - 07
Cucerirea Rahovei - 08
Cucerirea Rahovei - 09
Cucerirea Rahovei - 10
Cucerirea Rahovei - 11
Cucerirea Rahovei - 12
Aceasta pagina a fost accesata de 1801 ori.
