Povestea unei coroane de otel - Oastea
de George Cosbuc
Trecerea Dunarii
Spun cartile vechi ale neamului ca intr-o iarna, Mihai Viteazul a trecut Dunarea pe la Nicopole pe gheata si a navalit cu ostile in tara turceasca.
A batut intai cetatea Nicopolei si a pus steag pe zidurile ei, a batut Rusciucul, a aprins Drastiorul, apoi s-a asvarlit asupra tarilor turcesti mai din inima tarii, a batut Plevna si a cutreierat campiile Bulgariei, ducand spaima si pieire. A ajuns pana la Vidin si l-a batut zece zile de-a randul. Iar cand s-a intors, a adus cu el nenumarata multime de Turci robiti si steaguri si tunuri ale Sultanului si cirezi de boi si averi de ale paganilor, cat nu se poate numi cu numele.
Pana la el nici un domn roman nu trecuse Dunarea cu navala de osti si nici de la el incoace n-a mai trecut-o nimeni pana in zilele noastre.
Sunt trei sute de ani de atunci.
Mihai trecuse Dunarea numai ca sa-si razbune inima si sa arate Turcilor ca si cu mana stanga se poate Romanul lupta. Se laudase, adica, Sultanul, ca va trimite osti, cata frunza si iarba, sa inece Muntenia si sa taie "dreapta" lui Mihai, intelegand puterea ostirilor muntenesti - ca sunt mana dreapta a domniei. Iar Mihai a ras si i-a raspuns ca se va lupta cu mana stanga si tot va rapune pe Turci. Vorba i se potrivea in doua feluri anume ca dupa pierzarea ostilor va ridica tara - mana stanga a domniei - si tot nu se va lasa; si intr-alt chp asa: ca Mihai, fiind stangaci de felul sau, invartea sabia si securea cu stanga; si lui stanga ii era cu priinta in razboi, nu dreapta.
Si s-au potrivit lucrurile, din voia lui Dumnezeu, ca dupa trei sute de ani Domnitorul Carol a trecut Dunarea sa bata pe Turci cu amandoua mainile: si cu oastea, si cu tara. Caci tara intreaga s-a luptat la Plevna, nu numai cu gandul si cu sufletul, ci si cu bratele. Dorobantimea era tara ridicata in picioare.
Si s-a potrivit, ca o parte din ostirea noastra tot pe la Nicopole a trecut Dunarea si ca pe Nicopole. Romanii au pus mai intai steag romanesc, luad cetatea in stapanire. Batranele ziduri ale Nicopolei vor fi cunoscut steagul romanesc si-si vor fi adus aminte de vremea lui Mihai Viteazul!
Si parca a fost lucru curat ca Osman alergase tocmai la Plevna, intr-un orasel care nu era cetate si la care nu se gandise nimeni pan-atunci, nici Turcii, nici Rusii. A fost intamplatoare tabararea lui Osman la Plevna, precum intamplatoare a fost si vorba Domnitorului Carol despre ea inainte de inceperea razboiului.
Domnul Carol, adica, pe cand se sfatuia intr-o zi cu imparatul Rusilor si cu generalii sai despre drumurile ce trebuiau sa le apuce ostile rusesti, a intins pe masa harta tarii bulgaresti, si uitandu-se mult pe ea, a pus degetul dintr-odata pe locul unde era scris Plevna. "Locul acesta sa-l apucati de cu buna vreme, si sa va intariti in Plevna!"
A zambit Imparatul si s-au mirat generalii de vorba Domnului Carol. Ce-i dase prin gand? Plevna nici cu intarire de ziduri nu era si nici ostire nu avea intr-insa, si locul pe acolo e stramt, nu e pentru lupte si pentru inglotire de osti.
Dar mai spre iarna cand era la Plevna razboi mare, si-a adus intr-o zi Tarul aminte si-a zis Dimnitorului Carol: "Ne-ai profetit de Plevna. Ce bine era daca te ascultam!". Iar Domnitorul a raspuns ca n-a profetit nimic; a vorbit intamplator despre Plevna si ca insusi el s-a mirat pe urma de vorba ce-a spus-o. Cand s-a uitat pe harta, a vazut ca la Plevna se impreuna multe drumuri si fara sa stie cum, l-a impins gandul sa zica vorbele ce le-a zis.
Oircum vom socoti lucrurile, Plevna a fost scrisa in cartea sortii Romanilor de la inceputul vietii noastre ca neam pe lume.
Ce ti-e scris pe frunte ti-e pus; si numele Plevnei de veacuri, de la nasterea neamului roman, ne-a fost pus pe frunte.
Daca nu se izvodea Plevna in durmul Rusilor, noi poate n-am fi trecut Dunarea si nu ne-am fi razboit. Dar poate tot am fi trecut. Limpede insa, ca lumina soarelui, ramane lucru ca daca n-ar fi rasarit levna sa zapaceasca drumul Rusilor, nu ne-ar fi chemat intr-ajutor.
Ne-a fost menit de soarta sa mai dam odata ochi cu Plevna. Ne-a fost menit ca la Plevna sa ne aratam vitejia straveche, acolo sa ne dovedim virtutea ostaseasca, din Plevna sa ne smulgem neatarnarea tarii si libertatea neamului.
Mihai Viteazul a trecut Dunarea in graba si pe un pod facut de intamplarea vremii. Dar cand am trecut o doua oara peste Dunare, am plecta cu chibzuiala si cu cumpat; si ne-am facut insine pod peste rau, ca sa plecam temeinic. N-am alergat ca ostile lui Mihai numai ca sa batem pe turci si sa ne intoarcem cu prada; am alergat sa rapunem jugul turcesc si sa ne intoarcem cu drepturile vechi ale tarii, cu marirea si stralucirea puterii romanesti pe care ne-o tineau Turcii zalogita.
La Plevna, la Rahova, la Vidin! Pe-acolo a fost drumul lui Mihai; tot pe-acolo a fost si al stranepotilor sai.
Povestea unei coroane de otel - Oastea
Aceasta pagina a fost accesata de 2038 ori.
