Zobail
de George Cosbuc
La miez de noapte mortii-n cor Isi canta jalnic imnul lor, Iar albele giulgiuri batute de vanturi Dau tact tanguioaselor canturi. Ei sunt razboinicii osteni Ai regilor asirieni - Zobail la moarte i-a dus ca pe-o turma, Cu biciul batandu-i din urma. Ce fericit e cine-i viu! Noi putrezim intr-un sicriu! Ni-e draga si noua viata si-averea, Dar regii ne-o iau cu puterea. Frumos e, sfant e sa traiesti Cand pentru ai tai tu suflet esti; Dar noi am trait ca sa dam ajutorul La regi care omoara poporul! Tu, cel mai lacom dintre regi, Ai umilit popoare-ntregi! De dragostea unei regine frumoase, Umplut-ai pamantul de oase! Tu pierzi barbatii tai cei buni Sa faci femeilor cununi! Tu pierzi in orgie al tarii tezaur, Beai vinul din cupe de aur. Te porti in haine de argint Si-n ciasuri dragi de dulce-alint Saruti pe Tofale, femeia necasta, Pe cea mai frumoasa nevasta. Tu dai un semn, si porti sa frang, Si zeci de milioane plang; Oceanul de spaima in laturi s-abate E vuietul multor armate - Dar tot ce ai, de noi ti-e dat! Si tu razand ne-ai ingropat! Miselule! Astazi, de-am fi in viata, Te-am bate cu palmele-n fata! Si canta mortii, canta in cor Si plin de ura-i cantul lor. Urgia maniei le-neaca suflarea, Blestem le e si gemet cantarea. Dar iata! un scartait la porti! Spre Ninive privesc cei morti: Doi oameni purtand un cadavru in spate Rasar pe tacut din cetate. Sub ziduri pun povara lor. Incet al mortilor popor S-apropie-n siruri de-o panza murdara; O victima a regelui iara! Si tristi, cu fruntea-n piept privesc, Apoi deodata izbucnesc Sa rada cu hohot, de maini sa se prinda, Fanatica hora sa-ntinda.
Zobail
Aceasta pagina a fost accesata de 2681 ori.
