Trond
de George Cosbuc
Lipit de geam, atat de trist
Sta capul ei cel blond,
Albastri ochi ii ratacesc
Departe dupa Trond.
Aprinsele miscari ii sunt
De-un neastampar viu -
De alte dati grabit, iar azi
Tarziu, asa tarziu!
Oh, cum e Trond! Cu zi de zi
Din zori dus la vanat,
El n-are grije ca ea sta
Tot singura-n palat!
El n-are grije ca palind,
Obrajii ei se trag,
Si nu-ntelege ca el, ei
Atat ii e de drag!
Ar vrea la piept sa-l aiba-n veci!
Din ochii viorei,
De-ar scri el, Trond, ce-amare curg
Azi lacrimile ei! -
Si langa doamna-i Hildegard
Sta si ea-n zari privind;
Pe cand obrajii ei racesc,
Ai Huldei i s-aprind.
"Auzi! Un corn departe-n vai-"
Si cohii Huldei ard.
"E vantul, doamna, vant! E vant -"
Raspunde Hildegard.
Si ea radica fruntea, sta
Cu ochi tintiti la Sud;
La altceva gandea. "E corn!
N-auzi? Eu il aud!"
Incordul asteptarii lungi
Si teama o muncea,
Ca de-n aievea n-a fost corn,
Dar Hulda-l auzea.
"Ha, iarasi! Nu, eu nu ma-nsel!
Pe cai, tu Alf si eu!
E lipsa d-ajutor" -a zis
Dar parca-i parea rau.
Si s-ar fi dus, nu s-ar fi dus,
Si capu-i sta plecat;
Asa sta-n lupta omul piu
Cu cel dintai pacat.
Abia pleca, si p-alte cai
Trond intra in castel;
Viclean zambeste Hildegard,
Dar aspru geme el.
"Cu Alf?" Obrajii-nalbastresc,
Si pumnii lui se strang,
S-arunca Trond din nou pe cal
Si noaptea-l prinde-n crang.
Se duce, dar sunt peste el
Puterile ce-l duc;
Ca prins de friguri, toate-i sunt
Nelimpezi, e nauc.
Dar nu era el manios
Pe Alf, si nici pe ea -
"Halo, tovarasi"!- "Tu esti Trond?"
El sare jos din sa.
Pe Hulda, bratul stang, cel drept
Pe Alf, si Trond sta brad,
El trage bratele zmucind
Si Alf si Hulda cad.
Un pumn in piept a fost un pumn
De oarbe-nviforari,
S-asterne Alf si sange-i da
Pe gura si pe nari.
"Turbatule! De ce-l lovesti?
El nu-i de vina" - "Minti!"
Ea fulgera din ochii mari,
El rumpe buza-n dinti.
Apoi o prinde-n brat, cu ea
Navala da pe ses.
El tremura de agitat
Si Hulda l-a-nteles.
"Da-mi pace Trond! Auzi tu, Trond,
Da-mi pace!" Urla ea.
"N-ai chiar atata drept!" - :Ba am!
Ai fost nevasta mea!"
"Si dac-am fost si n-ai putut
Sa faci tu ca sa-ti fiu,
Sunt eu de vina?" - "Nu stiu! Taci!"
- " Da, Trond, nici eu nu stiu!
Decat pe mine, cand ai drag
Mai mult un codru mort,
De ce-ti bati capul tu, sa stii
Ce fel de haina port?"
Dar eu fugea, el tot fugea,
Cu ochii inghetati;
Atunci a prins sa-l muste ea
De umeri si de brat.
"Tu! lasa-ma! Si nu ma lasi?"
Nebuna se izbea,
El o strangea scrasnind la piept
Si tot merue fugea.
Ajuns pe stanci, s-opreste Trond:
Ridica sus , mai sus
Pe Hulda, pana preste cap,
Dar cand proptind a pus
Piciorul stang in fornt miscand
Din umeri in avant,
C-un brat intors ea din noroc
Il prinse de vestmant -
Un ropot surd si-apoi nimic!
Nevrand s-a ingropat
Cu Julda Trond intr-un mormant
Ca si intr-un pacat!
Caci el demult a planuit
Omor; simtea ca-i ard
Plumanile nu, pentru Alf,
Ci pentru - Hildegard!
(8/20 august 1889)
Trond
Aceasta pagina a fost accesata de 2564 ori.
