Stancile striga Amin (varianta)
de George Cosbuc
Batran, slabit de zile, si-ngarbovit de chin
Prin lume trece Beda, ca vecinic peregrin
El nu-nceta prin tara sa tot calatoreasca
Vestind, prin evangheliu, credinta crestineasca
Dar pentru ca batranul parinte nu vedea
Un prunc, ca drept tovaras, de mana-l conducea.
O data, calauzul condus-a prin o vale
Pe Beda: era locul inchis si fara cale
Pustiu fara vieata, cu stanci imbrobodit.
Nemaiputand batranul sa mearga de-ostenit
Sta-n loc si, dup-atata drum greu, se odihneste,
Copilul nebunatic glumind asa vorbeste:
" O, dragul meu parinte! Nu-i bine-a sta in drum -
Poporul te asteapta, deci scoala-te acum
Si predica"... Batranul indata se radica
Cercand un text incepe vorbirea si explica,
Asa de bland si dulce, cat lacrime cu drag
Brazdau subreda fata a bietului mosneag.
Copilul tot intr-una radea cu desfatare,
Vazand cum sfantul tine la pietri cuvantare
Cum vorba lui rasun ain gol si piere-n vant,
Dar iata... cand batranul incheie-al sau cuvant,
Cand face semnul crucii, atunce de odata
Din cranguri se porneste o soapta fermecata
Si mii de mii de glasuri din vale striga lin:
"P-a veacurilor veacuri Amin, parinte-Amin!"
Se sparie baiatul. Pe cugete se pune
Si tremura. Cu plangeri se-nchina el si spune
Pacatul sau lui Beda, cu suflet pocait.
Batranul rade dulce si zice umilit:
"Tu n-ai cetit, se vede, scriptura ce vorbeste:
Cand tace omenirea chiar stanca glasuieste!
Inseamna-ti asta bine si nu o mai uita,
Caci tot asa se poate o piatra inschimba
In inima umana, precum inima inca
Adeseori se-schimba in piatra, chiar in stanca!"
Stancile striga Amin (varianta)
Aceasta pagina a fost accesata de 2752 ori.
