Puntea lui Rumi
de George Cosbuc
I Rumi adunase-n creier Toata cumintenia lumii - Si-ntr-o zi regele Gupta Cheama la palat pe Rumi. - „Maine-i Anul nou, stii bine. Si-obicei din vremuri este Ca-ntr-aceasta zi sa fie Sarbatoare de neveste. Si-as dori vrun lucru mare ! Tu esti sfant, asa se spune, Faci minuni; si maine tocmai Ce n-as da pentr-o minune. Inmultim splendoarea zilei Vrei ? Gasesti tu una-n pripa.” Rumi a ramas pe ganduri, Negasind raspuns o clipa. Si-a plecat. Facuse dansul Mari minuni de aladata, Dar acum avea prilejul Pentru cea mal minunata. II P-un ses larg sunt adunate Gintile din Himalaia, Osteni negri-n coifuri albe, Priricipi, preoti, sclavi si raia. Toti barbatii stau d'oparte, Iar la mijloc stau fecioare Si neveste-n larga hora, Toate-n port de sarbatoare. Iar regina joaca-n frunte Cu optzeci de principese. La un semn s-alina jocul, Si-acum Rumi-n mijloc iese. El avea un cort d'oparte, Iar in cort ? Cine-ar sti spune ! El incet desface cortul Cu ascunsa lui minune. Se ivesc doi stalpi, in urma Altii doi, apoi marunte Peste stalpi cateva scanduri. Ce era ? O simpla punte. - „Rege, nimeni nu cunoaste Ce-i in sufletul femeii, Numai cei de sus ! Si iata Si-ntr-un lemn s-arata zeii ! De va trece peste punte O femeie credincioasa, Se va-nfrumosa femeia, Ramaind mereu frumoasa. De va trece insa una Care si-a-nselat barbatul, Ea se va negri ca noaptea, Astfel ispasind pacatul. Dar eu cred ca nu-i nici una Cu pacate ! Cea mai casta Treaca-ntai! Si-apoi sa treaca Rand pe rand cate-o nevasta.” Si-a tacut. Erau in siruri Zeci de mii de sute De femei: ce de credinta La un loc, ce de virtute ! Dar virtutea - zice Veda - Este muta, vecinic rece. Gupta striga, da un ordin, Da pe-al doilea, da vro zece S-apoi zambitor priveste Spre regina - „De se poate, Treci tu-ntai, si dupa tine Au sa treaca-n urma toate !” - „Daca vrei, eu trec, nu-mi pasa ! Dar chiar eu ? Nu se cuvine Sa pui, rege, la-ndoiala Sufletul unel regine. Ma-nroseste singur gandul Ca tu ai aflat cu cale Tocmai azi sa pui la proba Inima nevestei tale !” Si-a ramas pe loc regina, Regele-a privit sinistru Spre Nipunica, nevasta Celui mai frumos ministru. „Iara, rege, zise dansa, Nu pot suferi privirea Multor ochi! Sunt sfiicioasa; Eu as trece, insa firea...” Principesele-nrosite Bucuros voiau sa treaca, Dar putea sa minta puntea, Vrun nedrept putea sa faca, Ori mai stii ? Batranul Rumi Face-o gluma, cum se vede ; Si-i atat de slaba puntea, Ca-n ea nu te poti increde. S-apoi cum sa creada lumea Ce vor spune niste lemne ? Regele, muscandu-si gura, A tacut, convins pesemne. -„Dar minunea unde-i, Rumi ?” Punand degetul pe frunte A zambit batranul preot: - „Puntea e ca orice punte ! Nici virtutea n-o arata, Nci pacatul, dar azi, rege, Dintr-o punte mincinoasa Trei minuni tu poti alege. Multe bunuri are omul, Dar virtutea cea mai mare E sa nu se tie mandru Cu virtutile ce are ; Deci nu-i o minune daca Dintr-atate mii de sute De femei, nici una mandra N-am gasit de-a ei virtute ? Iar frum'setea-i bun netrainic Si ispititor la rele, Stiu nevestele-acest lucru, Si, vezi, ce cuminti sunt ele! Cand ajungerea frumusetii Este-atat de lesnicioasa, Nu-i minune ca nici una N-a voit a fi frumoasa ? Iar minunea cea de-a treia, Care va fi vecinic noua, E ca toti noi pana astazi N-am stiut pe cele doua !” A ras regele, curtenii Toti au ras, si-a ras poporul Si-a ras insusi sfantul Rumi, De minuni iscoditorul. Dar razand, priveau barbatii Neincrezatori la scanduri: I-a cuprins o presimtire Si-au cazut pe multe ganduri, Iar nevestele ? Vadite Cu virtutea-n fata lumii, Faceau haz ca d-asta data A patit rusine Rumi.
Puntea lui Rumi
Aceasta pagina a fost accesata de 7041 ori.
