Proclamarea independentei
de George Cosbuc
Mare pentru noi e ziua, cand tu, Mircea, la Rovine Ai strivit paganatatea ce s-a prins de piept cu tine, Peste Dunare-azvarlind-o, iar pe mortii ei in iad! Mari au fost si-acele zile, cand tu, vecinice stefane, Ai infrant in multe locuri groaznicele-ostiri dusmane Si-ai vazut pierind turcimea ca si frunzele ce cad. Ah, dar voi vedea cum vine vantu-n unde, vine-ntruna Tot mai tare, iar in urma cum se va starni furtuna, Si porni-se-va potopul cel atoate-necator! Cine sa ne fie scutul intr-o vreme-asa de-amara, Cui sa cerem ajutorul pentru neam si pentru tara, Si al cui vei fi prin veacuri, romanescule popor? Si-a venit in urma noastra si furtuna-ntaratata Si potopul larg! Iar mila Celui vecinic cateodata Chiar de ne-nalta pe-o clipa cate-un domn viteaz pe tron, Noi eram ca randunica in brumar, o prad-a mortii! In zadar gemu prin aer, ca sa schimbe pasul sortii, Spada lui Mihai Viteazul si-a cumplitului Ion. Dar virtutile strabune nu s-au stins in voi cu totul Oceanul ne cuprinse, insa l-am trecut cu-notul, Cerul ne cazuse-n crestet, insa n-am murit sub el! Ni s-a luminat vazduhul tot mai mult, si-n urma soare Rasari din albe neguri, si-ntr-o zi razbunatoare Prin ruini gasiram mandra o coroana de otel. A cantat la Plevna tunul cantul sfant al invierii Precum clopotele canta la-nceputul primaverii Pe Christos mantuitorul ce se-nalta din mormant! Iata ziua cea mai sfanta, cea mai mare dintre zile! Multa vreme-ai stat deoparte, duh strabun, ca si Ahile. Dar cand ai sarit in lupta, fost-ai fulger pe pamant!
Proclamarea independentei
Aceasta pagina a fost accesata de 2671 ori.
