Poetul
de George Cosbuc
Sunt suflet in sufletul neamului meu Si-i cant bucuria si-amarul- In ranele tale durutul sunt, eu, Si-otrava deodata cu tine o beu Cand soarta-ti intinde paharul. Si-oricare-ar fi drumul pe care-o s-apuci, Rabda-vom pironul aceleiasi cruci Unindu-ne steagul si lanul, Si-altarul sperantei oriunde-o sa-l duci, Acolo-mi voi duce altarul. Sunt inima-n inima neamului meu Si-i cant si iubirea, si ura- Tu focul, dar vantul ce-aprinde sunt eu, Vointa ni-e una, ca-i una mereu In toate-ale noastre masura. Izvor esti si tinta a totul ce cant- Iar daca vrodat-as grai vrun cuvant Cum nu-ti glasuieste scriptura, Ai fulgere-n cer, tu cel mare si sfant, Si-nchide-mi cu fulgerul gura! Ce-s unora lucruri a toate mai sus Par altora lucruri desarte. Dar stie acel ce compasul si-a pus, Pe marginea lumii-ntre viata si-apus, De-i alb ori e negru ce-mparte! Iar tu mi-esti in suflet, si-n suflet ti-s eu. Si secolii-nchid-ori deschida cum vreu Eterna ursitelor carte, Din suflet eu fi-ti-voi, tu, neamule-al meu. De-a pururi, nerupta sa parte!
(1911)
Poetul
Aceasta pagina a fost accesata de 5158 ori.
