Ostile lui Alah
de George Cosbuc
Noaptea care-ncheie anul Noaptea sfanta, Cand cetindu-si El-Coranul Trist mahomedanii canta Pe rapusii prin batai Noaptea asta stie spune De-o minune La Calugareni prin vai, Cand e-n jumatate rupta Noaptea-n cale, Pe uitatul camp de lupta Se porneste-un glas de jale Si-apoi multe, si-mprejur Din paduri rasar o mie, Din campie Plange-un nesfarsit murmur. Si murmurul creste-ntruna Si deodata, Urla-n zare ca furtuna, Si prin zarea spintecata De blesteme si de vant Ies spahii in siruri dese, Grabnic iese Oastea-ntreaga din pamant. Caci acum, prin lumea lata, Ies sa jure Toti cari au pierit vrodata Pe campiile ghiaure, Si-asteptand un semn ceresc Stau gatiti, potop sa plece Si sa-nece Tot pamantul crestinesc. Ei, cu genele-amortite, Nalta mana, Iar din barbile-ncalcite Iuti isi scutura tarana Si pe cai sarind grabiti, Invartesc dusmanii crucii Sabii lucii, De navala stand gatiti. Furnicand din mii de locuri, Plini de ura; Cu blesteme si batjocuri, Striga toti ca dintr-o gura Sfantul nume-al lui Isus, Si turbate si-ndraznete Mii de fete, Alergand, privesc in sus. Iar acum, fiind o gloata, Numai una, Osie-ntr-aceasta roata Se ridica Semiluna, De pe steagul care-n vant Geme-o plangere-ntrerupta Si se lupta; Iar ce geme e cuvant. Si-i a lui Alah cuvantul, Sfant si mare! Si tacuta ca mormantul Si-mpietrit-acolo-n zare Oastea-ntreaga sta pe loc. Codri, dealuri, rau si lunca Toate-arunca Ochii-n sus, spre-un semn de foc. Mii de guri atunci in vaier Umplu cerul: Crucea e, o cruce-n aer! Turcii toti, zvarlindu-si fierul, Iuti se-ntorc ca-ntorsi de vant; Noaptea rade luminata Si deodata Intra totul in pamant.
Ostile lui Alah
Aceasta pagina a fost accesata de 2930 ori.
