Nucul
de George Cosbuc
Tot mai ceri putin-ramasei
Inimi sa mai simta mult ?
Nucule din dosul casei,
Tot al meu si-aici si-aiurea :
Ziua-n vant iti vad doinirea,
Noaptea ti-o ascult.
Umbra te-nvelea rotunda
Masa cea de nu-stiu-cand
Si-amandoi pe banca scunda,
Eu robind suflarea-n gura,
Si, cu acu-n cusatura,
Mama-mea cantand.
Jale tu, din leganata
Doina, ce de-amar omori !
Dar tu stii ca niciodata
Nu cantam, ur mandu-i cantul,
Numai, nuce, tu si vantul
O-nsoteai aori.
Si-ur marind fugara-mi minte,
Ma-nvatai, prieten bun,
Cum s-adun in gand cuvinte
Si-mi cantai spre-a-mi da carare
Si vedeam ca ies cantare
Vorbele ce-adun.
Ca si-atunci, mai coase mama,
Coase si suspina rar,
Dar cand da-ndarat marama
Dezvalindu-si campul fr untii,
Par ul ei e alb ca muntii
Iernii lui ghenar !
A murit pe lunca macul,
A murit si-i mult de-atunci.
Razvratit se mira acul
Maini tr udite-acum ca vede
El e tot copil, si crede
Ca-i tot vara-n lunci.
Plange-acum cantand sub tine,
Nucule, pe cel ce-i dus
Nu mai vine, -o, nu mai vine !
Si-si ingroapa-n palme fata :
Cat de trista-i sting ei viata
Neguri din apus
Nucul
Aceasta pagina a fost accesata de 2997 ori.
