Nedumerire
de George Cosbuc
Cat de rau esti, Doamne, Doamne! Tu ma-ntrebi grabit si-aprins, Daca te-am iubit vreodata? Ce-i cu tine? Ce te-a prins? Dac-as sti, eu ti-as raspunde; Cum sa stiu, ca n-am de unde! Eu la asta niciodata N-am gandit cu dinadins. Tu ma stii. Eu rad intr-una, Numai de glumit ma tiu - Ei, dar cand ma-ntrebi de-acestea Parc-as vrea sa nu mai fiu! Lumea de dureri e plina, Calea vietii mi-e straina; Tot asa-mi vorbeste mama, Iar eu, biata, ce sa stiu? Eu cu drag te vad la hora, Ochii tai si toate-mi plac; Orice-mi zici tu, nu ma supar, Si cu orice faci, ma-mpac. Dar sa stam tarziu in noapte Tainuind iubirea-n soapte Si sa te sarut - ei, asta! N-am putere sa o fac! Nu mi-am dat anume seama Niciodata, viata ce-i! De-mi zici «draga», rad cu hohot, Ascunzand obrajii mei. Tu te superi dintr-o data, Ma faci proasta si-ngamfata, M-ameninti, c-o rupi cu mine - Rau ce esti! si multe vrei! O, de m-ai lasa vreodata, De-ai fugi si m-ai lasa, Din gradina maicii tale Eu o floare mi-as fura Si-as purta-o-n san, o cruce! Cand s-ar vestezi, m-as duce Sa te fur apoi pe tine; Nimanui nu te-as mai da! Mai asteapta! Cui dai biruri, Dac-astepti ce ti-e iubit? Sa zic da, nu-mi vine bine Pana cand nu m-am gandit; Sa zic nu? As zice toate, Numai asta nu se poate; Parc-as plange viata toata Dac-as sti, ca te-am mahnit. Ei, acum ghiceste singur De te am eu drag ori nu? Sa mi-o spui de alta data, C-as rosi, sa-mi spui acu - Cumpaneste bine toate, Pana maine te socoate; Si de vei ghici, tu-mi spune, Si voi zice cum zici tu!
Nedumerire
Aceasta pagina a fost accesata de 2572 ori.
