Murind
de George Cosbuc
Pe crestet de dealuri e soare,
Dar umbre-ale noptii prin vai,
Si-n umeda noptii racoare
Soldatul, departe de-ai sai,
Se zbate si geme si moare.
ii sangera pieptul de-arsura,
Iar apa se zbuciuma rar
Devale, si-alene murmura -
Ah, umed un deget macar
Sa-l puie pe vanata gura!
Dar trupu-i e frant de prin cruce.
Voind sa se nalte putin.
De-aseara-ntr-un zbucium o duce,
De-aseara se-ncearca s-apuce,
Cu mainile-o creanga de spin.
El vede paraul! !
Masoara
Cu ochii, trei palme de drum.
Asa de caneste sa moara!
Se-ntuneca vaile-acum
Iar noaptea grabita scoboara.
El parca sta-n noapte la panda,
Putin radicat pana-n brau;
Si-i galben de-atata osanda,
Cu ochii tintiti spre parau,
Scrasnind ca o fiara flamanda.
S-astampara-n urma si tine
Pe inima pumnu-nclestat.
Apoi, cu rasufluri putine,
Simtindu-si tot trupu-nghetat,
isi trage mantaua pe sine.
O-ntinde cu dintii si geme,
Iar gura-i sopteste duios.
Eu nu stiu, sunt rugi ori blesteme,
Dar stiu c-a pierit fara vreme
Flacaul voinic si frumos.
Ca iata-l, scaldat in sudoare,
Si-acum e tacere prin vai.
El nici nu mai simte ce-l doare
Si nici nu mai striga pe-ai sai,
Nu plange, nu geme.
El moare,-
Se-ncinge cu aur cununa
Padurii de brad de pe culmi,
Doineste si vantul intruna
Cantand somnorosilor ulmi,
Strabate prin vale-acu luna.
Ea vede pe mortul din vale.
Si trece tacuta, pe sus.
Ce alba se face spre-apus.
Ce rosie-a fost, si pe cale
De jale, pesemne, de jale!
Murind
Aceasta pagina a fost accesata de 2816 ori.
