Lui Alexandru Cosbuc
de George Cosbuc
Aplecat pe-o carte
Eu te vad in jur mereu
Si te-aud, oh, dulce-al meu,
Dusule departe
Simt pe umeri cum imi pui
Foarte-ncet proptita
Mina si te pleci sa-mi spui,
Dar astepti, cum faci cand nu-i
Vremea potrivita.
Taci si-astepti, si pleci apoi
Si revii indata,
Si soptesti din prag:
"Noapte buna, tata drag,
Noapte buna, noapte buna!"
*
Eu nu-mi pot seama nici cum ti-ai desprins
Din mana mea mana-nclestata,
Nici cum ti se opri pe tacute al tau pas,
Nici unde, nici cum ai ramas
De mine si-asa dintr-o data.
Cu-o clipa inainte eram amandoi,
Iar unul acum e pierdut dintre noi,
Esti tu, ori eu insumi pierdutul?
*
Acum ti-e bine, drag copil al meu,
Acolo-n lumea cea de sus, ti-e bine.
*
"Odat-o sa mai merg spre a mai vedea
Odaia-n care-a stat copilul nostru
Si niciodat-apoi in viata mea!"
*
Eu nu stiu daca ma iubea pe mine,
Pe tine insa atata te iubea.
*
Mi-l vad in chipul unei dragi statui
Pe care ar fi strivit-o cu ciocanul
Un brat brutal in rabzunarea lui
Si cum i-a folosit si ce si cui?
*
Eu nu mai vad nimic acum,
Nimic n-aud, nimic nu-mi pasa,
Nici trist ori vesel si nici cum,
Or de cate ori ochi-mi ridic
Si-ti vad sfantul chip, baiete,
Sange-apoi iti vad prin plete
Si-apoi nu mai vad nimic.
*
Bate luna-n geamul odaitei tale,
Cum batand adese noptile vazui
Vai cumplita-i vorba asta, o spui:
"Bate luna-n geamul odaitii lui".
*
Ai dormit vr-odata tu-n goale chilii,
Singur si departe si-ntr-un loc strain?
Spre paduri, la Secul, nou sosit de ieri,
Toamna cand natura pune triste seri,
Singur in pustiul ultimei taceri!
Stii si cat de trista e tacerea mortii?
Stii si cat de-amara jalea celui viu
Ce-i uimit de atata nepasare-a sortii?
*
Domnii doctori,
Iar de-ai vrea, iubite tata, sa le canti nemernicia
Cinta-le-o, ca eu din groapa neincetat o sa te-ajut.
*
Mi-e bine-acum ca taci. Si nu mai plangi
Ai plans si ieri cum n-ai mai plans in viata
Si-am plans si eu, dar nu cu el de fata
Ca-l pierd din brate-oricand incep sa plang.
*
Ca pe-al tau il stiu departe si ferit de ceasul rau.
*
Cunoaste-ntai ca tot ce e si-a fost
Ori are ascuns, ori n-are nici un rost
De n-are-atunci curg toate-n chip fatal
Agest zvarlit de-al marii vint de mal.
De-l are ascuns, de crezi si tu ca poti
Sa vezi ce este-ascuns si pentru toti
Cum insusi lui isi este-atat de nepatruns
Caci siesi cel din sine-si este ascuns.
Cum marea-n vant azvarle agest
Franturi de nave, alge, scoici, namol
De-a valma tot-n gol.
*
Ah, cumva sa nu mi-o spuie
Vr-un dusman cumplit
Ca baiatul meu azi nu e
Si ca mi-a murit,
Ca-n schimbarea brusc-a mintii
Eu l-as omori cu dintii
Ca pe-un cane care musca,
Pe furis, alt cine care
Groaza clipei l-a turbat
Diavolul sa nu mi-l puie
Pe-un dusman
C-Alexandru-al meu azi nu e
Si ca-i mort si e-ngropat.
*
Numar saptamani si zile
Si ma uit pe drum
Unde-mi esti acum, copile,
Unde-mi esti acum?
Poate-mi vii si-mi vii odata
De pe-o cale-ndepartata
Stiu eu cand si cum?
Ca-mi tot pari un dus departe
Dupa dorul meu,
Ca sa-nveti prin lume carte
Tu purtat vei fi dorite
Sa-ti aduci etern aminte
De pamantu-n care-s morti.
Vom muri-n curand copile,
Eu si mama ta-n curand,
Slabi, dar cu-mplinite zile,
Si, mahniti cu tine-n gand.
*
Plansul inimii durute
Du-te, fiul meu, o du-te.
Noi am fi plecat cu tine
Eu si mama-ta
Mama-ta de-ar fi tacut!
*
Pacinic sa se-nalte fumul
Peste jertfa ce-o aduci,
Si veghiat sa-ti fie drumul,
Pe-orice drum ar fi s-apuci!
Secerisul tau sa lase
Spice-n urma pentr-orfani.
*
Darnic tu sa fii cu norii
Ca pe camp revarsa ploi
Si-ncarcat de de-averi si glorii
Intre cei putini la munca
Ori vei fi-ntre cei vr-o doi,
Ori vei fi pierdut in gloata,
Dumnezeu te va vedea
Si-atata-mi este toata
Binecuvantarea mea.
Ale mele povete
Dumnezeu o sa te-nvete
De vei fi cu Dumnezeu.
De-ai vrea tu, Alexandre, sa stai si sa-mi vorbesti
De acolo unde-esti.
Ah, tata mi-e bine,
Dar eu sunt slab. M-apasa cu-atata greutate
Cuvintele ce-mi spui.
Sa ti-l descriu:
Un camp de asfodel, cumplit de-ntins,
Si-atat de monoton, ca nu-i mai trista
O zi de toamna.
Noi trecem unii pe langa altii,
Fraa sa ne cunoastem.
Si nu stii nici ce ganduri poarta in minte
Acei ce trec si nici ce ganduri, au.
Asa-i acum si nu stiu de se schimba
Vr-odata aceasta, dar cred c-asa-i mereu
Nu-i nimeni trist si nimeni vesel, tata.
Nu-i ras si-oftat, caci numeni nu jaleste
Nimic si nimeni n-are dorinta de nimic
ne-nchipuim
C-ar fi ceva mai trist si decat noi
Si-ar fi ceva nespus de vesel
Citeam si eu copilul de Ahile cum vorbeste
De soarta sa-n Omer,
Asa cum ai tradus-o tu, tata-n romaneste,
Cum zice lui Ulise ca bietul pizmuieste
De triste umbre amestecate cu ploi.
Lui Alexandru Cosbuc
Aceasta pagina a fost accesata de 5114 ori.
