Legenda randunelei
de George Cosbuc
Din zori, de cum s-aprind, Tot canta randunica Sub stresini ciripind Era si fata mare Si mandra de-a catare Si-apoi, pe langa toate, Si fata de-mparat. Usor se duce nume De-un lucru bun in lume, Dar mai usor de-un lucru Frumos cu-adevarat. Si-n toata lumea vestea I-a mers, cum merg de-acestea Cand trec din gura-n gura Grabit din sat in sat. Da roate soimu-n zbor Si tipa randunica Si n-afla ajutor. Cum vin in sir cocorii, Venit-au petitorii: Iesea din casa unul, Iar celalalt intra. Si ea si-a plans durerea: O, da-ma cui ti-e vrerea, Maicuto, dar straina Departe nu ma da! Si-n ciuda bietei fete, Ea, vitrega, o dete Strainilor de-acolo, Veniti de undeva. Cad fulgi pe campul gol Si plange-o randunica Pierduta dintr-un stol Pe-un larg adanc al marii Spre-adancul larg al zarii Se duc corabii multe Cu fata de-mparat. De-amar ea nu mai poate: Inelul scump si-l scoate, Din deget, si-l arunca In marea ce-o strabat. Atunci, sa stii tu bine, Voi mai vorbi cu tine, Cand mi-or gasi inelul. Iar mirele-a-nghetat. La cuib venind acum, Sfarmat gasi ea cuibul Iar puii morti in drum Ea blanda se supune Si face tot cum spune Barbatul ei, si-n toate Nu-i da nici un cuvant De plangere; nu-si frange Nici mainile, nu plange, Ci rabda datul sortii. Dar, tare-n juramant, E muta a ei gura: Nici dragoste, nici ura N-arata, ci ramane De-a pururi un mormant. Prin pomi sunt laturi mii. Prin aer zboara soimii, La cuib pandesc copii Si iata! azi rasuna De multa voie buna Palatul tot; cu vuiet La rege robii vin. Un peste-au prins in mare Si-n el, in buna stare, Inelul scump al doamnei. I-l dau, de sange plin! Stapanul il priveste Si vesel se porneste La doamna-sa sa-i spuie, Scapat de-atata chin. Aripele i-au frant, Se zbate-acum de moarte In tarna, pe pamant De-acum tu nu mai plange! Si-n brate el o strange. Cu mana cea purtata Prin sange pe inel, Barbia el i-o prinde: Dar bratele-si intinde Cu tipet doamna-n aer, Uitandu-se la el. Iar bratele-i deodata In vant incep sa bata, Miscari parand de aripi Cu umblet usurel. Si s-a naltat in vant Deodata randunica! E negru-al ei vestmant, Ca-n negru se purtase De cand se maritase! De-atunci ea vesel zboara Pe dealuri si pe lunci Si-ntruna ciripeste Si-ntruna povesteste Tot ce-a tacut o viata De jale si de munci. Si cum fu dezmierdata De-o mana-nsangerata, E gatul randunelei Ca sangele de-atunci.
Legenda randunelei
Aceasta pagina a fost accesata de 3411 ori.
