Ideal
de George Cosbuc
I Venise fata de-mparat Cu alte fete pe-nserat S-aduca apa din izvor Din zari un tanar calator, Sosind pe-acolo, s-a rugat Sa bea din cana lor. Iar fata de-mparat i-a dus Cofita ei; si cand i-a spus Flacaul cel dintai cuvant, Ea sa uita speriata-n vant, Si ca certat-apoi si-a pus Privirile-n pamant. As vrea, ca si la-ntorsul meu, Sa fii aici sa-mi dai sa beu Iar ea, tot nemiscata stand Cu ochii-n jos, si tremurand De lupta ei, tarziu si greu Rosti sfioasa: Cand? Si maine poate... Mai tarziu... Ori peste-un an! Nici eu nu stiu. Sunt fiu de crai. Cararea mea Pe-aici va fi... Ne vom vedea: De-acum iubitul tau sa fiu, Iar tu iubita mea. Apoi pleca in grabnic pas... Avea atata dor in glas! Era voinic si tinerel, Inalt si tras ca prin inel: De-atunci si ochii i-au ramas Si inima la el. II Si fata de-mparat veni Si-a doua zi, si-a treia zi, Si-n toate zilele pe rand, Incete clipe numarand, Tot astepta doar o veni Flacaul mai curand. Grabitul soare scapata, Si fata tot acolo sta; Si noaptea umeda din vai Venea pe-ntunecate cai; Tarziu in noapte-abia pleca Si fata la ai sai. O fi bolnav! O fi murit! O, Doamne, el ar fi venit De-atata timp! mai stiu si eu! Si doru-i plangator mereu Crestea de presimtiri hranit, Din ce in ce mai greu. Trecu si vara, si trecu Si toamna, si pe vai cazu Zapada iernii, si-apoi iar Sosi-nfloritul Ciresar Dar nici acum voinicul nu, Doritul ei drumar! Dar totusi, azi el va veni... Nici azi nu vine... unde-o fi? Dar maine va veni! Stiu eu, Ca-mi spune inima! Si-al meu, Al meu de-acum in veci va fi; Ce bun e Dumnezeu! Tu, vant de seara,-n calea ta Nu l-ai vazut venind cumva? Si nici tu, nor, nu l-ai vazut Prin multe lumi cate-ai trecut? Sa-i spui, te rog, de-l vei afla Ca-l plang si ca-l sarut! Sa-i spui ca florile din strat Le ud si cresc mai ravarsat, Dar florile-pe-obrazul meu Palesc, ca prea le ud mereu; Si cate-amaruri am rabdat Stiu, biata, numai eu! Ca pentru dansul, ca-l iubesc, Parintii-n drum ma ocolesc Si m-au gonit din casa lor; Ca toti ai mei azi nu ma vor! Sant singura, pe cai traiesc, Sunt singura, si mor! Treceau drumeti pe langa ea, Soptind, dar fata nu-i vedea. Treceau si zilele zburand, Treceau si luni, treceau pe rand, Treceau si ani, ei nu-i trecea Rabdarea, asteptand. III Auzi! ca valuri dupa val Navalnic tropotit de cal! Si suna vaile-ndraznet, O, asta e voinic drumet! Si-n zarea lunei vezi pe mal Un tanar calaret? Ochi dragi, de-atata timp pustii! Mi-ai zis plecand: aici sa fii, Si-aici, aici tu ma gasesti! Dar uite, obosit ce esti! Stiam eu doar ca ai sa vii Stiam ca ma iubesti! Dar ah, cat m-ai lasat s-astept! Dar unde-ai fost? O, spune drept! De-acum tu nu vei mai pleca, Sa-ti lasi plangand iubita ta: O, vino, strange-ma la piept... Ce bine mi-e asa! Si nu ma-ntrebi, ce plans nebun Am plans de-atunci? O, cum s-adun In vorbe-atata gand pribeag, Si cum sa-ncep... O, da-mi toiag! O, cat esti de frumos si bun Si cat imi esti de drag! Dar n-a venit!... Si ea cu zor Oprea din drum pe calator, Razand cu hohot ii spunea Povestea ei; apoi plangea: Ei l-au vazut, dar ei nu vor Sa-i spuie ce facea? Pe unde-i el? Nu s-a gatit De-ajuns acum pentru nuntit? O, nu! Pentr-un alai domnesc Atatea lucruri trebuiesc Si-atata vreme! N-a venit Ca-i tanar si-l gatesc! IV Pe-atunci erau vlastari in lunci Copacii de-azi, si tineri prunci Erau barbatii. Colo-n sat Copile mici; ea le-a purtat Pe brate, si e mult de-atunci, De mult s-au maritat! Acum pe carje sa proptea! N-avea puteri, si tot venea. Pe aici, pe-aici, e drumul lui... E noapte-acum... ba inca nu-i... L-am asteptat: atat as vrea Sa pot de-acum sa-i spui! Dar intr-o seara ea simti Ca azi e cea din urma zi: Ori vine azi de undeva Iubitul ei si-o va lua, Ori daca nu, cand va veni El n-o va mai afla. Si n-a venit! Nici n-a-ncercat Sa se ridice de-unde-a stat Sarmana, caci de-ajuns simtea Ca-n veci de-acum nu va putea Sa plece, nu, si nemiscat Sta franta, si murea. Veni atunci din rasarit, Pe drum o baba. S-a oprit, Caci auzise la izvor Gemut ca de crestini cand mor Si capul fetei l-a proptit In poala ei usor. De jale plang... Nu pot sa-nec Amarul gand ca, iata, plec Si n-am putut sa-l vad macar O data! Ah, e gand amar! Dar sus, in lumea-n care trec, Al meu va fi el iar! Iar sfanta Vineri o privea Cu mila, Uite! zise ea Un veac de om tu asteptand Robit-ai fost de-un singur gand De-ai fi stiut tu, draga mea, Acestea mai curand! El si-a uitat de ochii tai! De mult s-a-ntors pe alte cai, Caci lui menire i s-a dat S-a-ntors de mult si s-a-nsurat; Flacaii lui au alti flacai: E Negura-mparat. A fost un gemet intreit Din totul inimii pornit Si-apoi o liniste de veci! Din lumea asta intr-alta treci. Si nici nu stii, tu, om trudit, Ce-i lumea-n care pleci!. Si sfanta Vineri s-a plecat Spre moart-apoi, i-a sarutat Inchisii ochi: Te departezi Cu dragul gand, ca ai sa-l vezi! Oh, omule, esti inselat In toate cate crezi! A ta e mergerea mereu Spre tinta drum ingust si greu Dar tinta niciodata nu-i A ta! Si-n gand tu tot ce-ti pui E numai vis, caci Dumnezeu Te poarta-n voia Lui!
Ideal
Aceasta pagina a fost accesata de 4981 ori.
