Iarna, vara si vantul
de George Cosbuc
Povestesc, de cand pamantul,
ca : Iarna, vara si cu vantul,
mergand cate trei odata
si intalnind pe drum o fata,
ii zisera fiecare:
- "Buna ziua, fata mare!"
Fata raspunde din cale:
-"Iti multumesc dumitale"
Dar ei, cum mergeau gramada,
se apucara la sfada,
zicand fiecare:
-" Mie
mi-a multumit, iar nu tie.
Deci, ca sa se-ncredinteze
siu cearta sa precurmeze,
impreuna alergara,
si pe fata o-ntrebara
zicand
-"Fata inteleapta,
fa-ne deslusire dreapta:
la intaia-be-ntalnire,
cui ai dat tu multumire?"
Fata isi dete cuvantul
zicand :
-"Respectat e vantul!"
Iarna zise:
-"Vai de tine!
Dar nu ti-e frica de mine,
ca te inghet stand in picioare
si mori de nu mai vezi soare!"
A raspuns fata:
-"Nu-mi pasa;
numai vantul sa nu iasa!"
Vara iar zise:
-"Ei bine,
tu nu te temi nici de mine?
Eu, in necaz de-mi voi pune,
te ard, de te fac taciune!"
Ea raspunse:
-"Niciodata!
Numai vantul lin sa bata!"
Luand pilda, fiecare
sa cinstim pe cel mai mare,
de vrem sa fim in odihna,
si sa avem traiul in tihna;
ca, totdeauna cel mare,
si cel cu putere tare,
poarta-n dreapta,
bunastarea
si in stanga
rautate:
Cum ii place
poate face:
Si razvratire, si pace!
Iarna, vara si vantul
Aceasta pagina a fost accesata de 2604 ori.
