Fragment (In fata-mi se-ntinde-al cimpiei cuprins)
de George Cosbuc
In fata-mi se-ntinde-al cimpiei cuprins
In limpedea serii splendaore,
Cu galbene lanuri pe sesul intins,
In jur, ca zapada ce-az-noapte ne-a nins
Sta volbura-n alba ei floare.
Iar soarele-apune, si-acolo-ntr-un loc
Cu roata-i pamintu-l-atinge:
Cum cercul si-l bate copilul in joc,
Eu nu stiu ce mina si discu-i de foc
Pe marginea lumii-l impinge.
Un tren a trecut in nebunul sau fel
Si-a dreptul spre soare-acum pasa,
In soare s-afunda, si parca prin el
Vrea lacoma fiara sa-si scurme tunel
Si-n golul cu stele sa iasa.
Acum e varsare de flacari spre-apus
Ca-n noapte cind arde-o padure.
Se stinge si-aceasta, si soarele-i dus,
Si-amurgul din vale ia drumul in sus
Spre muntii cu crestete sure.
Si fluturi si paseri aripile-si string
Catindu-si vegheate limanuri.
Isi freamata boarea doinirile-n cring,
Izvoarele cinta si spicele pling
Cind luneca vintul pe lanuri.
Soseste-apoi timpul cind cerul a prins.
Tutindeni egala coloare
In toate-ale lui din imensu-i cuprins,
Iar noaptea tacuta-n vazduhul invins
In liniste-ncepe sa zboare.
Invie-ale firii tacute puteri
Si-urzesc, miriade de multe,
Si leaga pe mine cu astazi de ieri:
Vad ochiicei tainici ai altei vederi,
Vin alte auzuri s-asculte.
Si-atita durere si galben amar
Si-atita neliniste tace,
Si inimi trudite ce pling in zadar -
O, cit esti de buna, cea fara hotar
In taina ta sfinta, tu Pace!
Fragment (In fata-mi se-ntinde-al cimpiei cuprins)
Aceasta pagina a fost accesata de 2167 ori.
