Fatma
de George Cosbuc
In faptul diminetii, prin parc, ingandurata, Se plimba visatoare Fatma, frumoasa fata A marelui Ben-Omar, califul din Bagdad Iar tinerele-i plete de peste umeri cad Pe piept, si ea le prinde manunchi in alba-i mana. Zambind s-asaza fata aproape de fantana Pe-o lespede de marmor, prvind cu gandul dus La gura de balaur ce-azvarle apa-n sus. Tiptil atunci, din umbra tufisului rasare Nin-Musa, rob din Yemen. El iese din carare, S-apropie de fata, o prinde pe furis, S-apleaca, o saruta si piere prin tufis. Fatma rasare-n tipet, de spaima-ngalbenita. El are fes ca-n Yemen si haina zdrentuita! Si grabnic eunucii se-nsira, urmarind Ca serpii prin tufisuri pe Musa-Nin, si-l prind. Fatma plangand se duce la tata-sau si-i spune: Voi pune servitorii sa-l bata! Si voi pune Sa-l taraie de-a lungul Bagdadului, legat De-a calului meu coada, de-a celui mai turbat! Miselul! Si Ben-Omar izbeste cu piciorul Si da un semn. In lanturi legat, cutezatorul Nin-Musa intra palid, cu ochii la pamant El are fes ca-n Yemen si-o zdranta de vesmant. Fatma sta razimata de-al tronului pilastru, Si sclavul sta nainte-i. El are fes albastru, Si-albastri are ochii, d-un farmec dureros; E tanar si e palid si-asa e de frumos! S-arunca furtunatic spre rob atunci sultanul, Si-i fulgera-n cap ochii si-n mana iataganul; Acesta e? Si fata se-ndoaie putintel: N-a fost acesta, tata! Sa nu lovesti in el!
Fatma
Aceasta pagina a fost accesata de 3997 ori.
