Ex ossibus ultor!
de George Cosbuc
A fost un tanar imparat - De la misei a smuls averea Si-a smuls de la tirani puterea Si multi nebuni a spanzurat. Dar patru insi vorbind in soapte L-au dus in giulgiuri invalit Si-n codul cel mai tainuit L-au ingropat tarziu in noapte. Cei tari au zis: „A fost misel! Ne-a prigonit prea multa vreme.“ Iar popii fulgerau blasteme In cei ce mai vorbeau de el: Nici voie sa-si cerneasca portul, Nici drept sa-l planga n-au avut. Si niciodata n-au stiut In ce pamant le doarme mortul. Si nu vor sti! Caci groapa lui In blastemat pamant s-ascunde. Nici soare-acolo nu patrunde, Nici plangerile nimanui. Jurat-a iadul sa-ngradeasca Cu nopti de veci acest mormant; Iar brazii tac, ca nici un vant Nui clatina ca sa vorbeasca. Dar noaptea-n zare, uneori, Cand e furtuna-n departare, La margini de-orizont rasare Un fulger alb, tarziu spre zori, Si-ntruna spre padure arata Si scapara spre ea mereu; E, parc-arata Dumnezeu Spre groapa cea de veci uitata. Iar intr-o noapte va lovi! Si spintecata de lumina Fugi-va noaptea cea haina, Si brazii-n flacari or vorbi: Si-atunci, cu fulgerul tovaras, Iesi-va mortul imparat, Si-n iadul lor, de-unde-au plecat, S-or prabusi tiranii iaras.
Ex ossibus ultor!
Aceasta pagina a fost accesata de 3988 ori.
